INS: Volumul afacerilor din comerţ a scăzut anul trecut cu până la 5,5% faţă de 2009

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia celui auto, a scăzut în 2010 faţă de 2009, atât ca serie brută, cât şi ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate, cu până la 5,5%, ca urmare a reducerii vânzărilor de alimente, tutun şi produse nealimentare.

Urmărește
1 afișare

Astfel, afacerile din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a scăzut datorită reducerii vânzărilor de produse nealimentare, cu 7,9%, şi a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun, cu 7,5%, în timp ce comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a crescut cu 3,7%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Faţă de 2009, volumul afacerilor din comerţ, serie ajustată, s-a diminuat faţă de anul trecut ca urmare a scăderii vânzărilor de produse nealimentare cu 8,1% şi a celor de alimente, băuturi şi tutun cu 7,5%. Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a crescut cu 2,7%.

În decembrie 2010, comparativ cu luna anterioară, afacerile din pentru comerţul cu amănuntul, serie brută, a crescut pe ansamblu cu 7,2%, datorită majorării la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun, cu 21,7%, şi la vânzările de produse nealimentare, cu 9,8%. Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 18%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în decembrie 2010, comparativ cu luna precedentă, a scăzut pe ansamblu cu 1,2% datorită scăderilor înregistrate la vânzările de carburanţi pentru autovehicule în magazine specializate (8,7%), la cele de produse nealimentare (5,7%) şi la vânzările de alimente, băuturi şi tutun (3,9%).

Faţă de decembrie 2009, în aceeaşi lună a anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, serie brută, a înregistrat o scădere cu 9%, datorată reducerii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (12,0%), a vânzărilor de produse nealimentare (8,6%) şi a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (7,8%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, cu excepţia celui auito-moto, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada menţionată s-a redus cu 7,2%, ca urmare a scăderii vânzărilor de produse nealimentare (9,4%), a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (7,6%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (7,1%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici