Intel trebuie să răspundă, luni, acuzaţiilor CE privind încălcarea reglementărilor antitrust

Comisia Europeană (CE) a amânat până luni, 7 ianuarie, termenul limită impus producătorului american de cipuri Intel pentru transmiterea unui răspuns în cazul acuzaţiilor executivului blocului comunitar privind încălcarea regelementărilor antitrust.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Intel trebuie să răspundă, luni, acuzaţiilor CE privind încălcarea reglementărilor antitrust

Intel trebuie să răspundă, luni, acuzaţiilor CE privind încălcarea reglementărilor antitrust

Termenul anterior stabilit de către autorităţile europene pentru primirea răspunsului Intel era sâmbătă, 5 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

În luna iulie a anului 2007, CE a acuzat Intel de poziţionarea preţurilor sub nivelul costurilor şi oferirea unor reduceri excesiv de mari pentru clienţi, în încercarea de a elimina de pe piaţă concurentul Advanced Micro Devices.

Intel susţine că acţiunile sale nu au încălcat reglementările legale.

CE a amânat astfel, pentru a doua oară, termenul limită impus grupului american pentru transmiterea unui răspuns la acuzaţiile aduse, reacţia Intel fiind aşteptată iniţial pe 8 octombrie.

Comisia Europeană poate aplica amenzi reprezentând până la 10% din veniturile anuale globale ale companiilor care încalcă standardele de concurenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici