- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
INTERVIU: Richard Branson către tinerii antreprenori români: "Urmaţi-vă visurile!"
Miliardarul Richard Branson, proprietarul gigantului Virgin, recomandă antreprenorilor, într-un interviu acordat Andreei Esca, să nu se teamă să înceapă un business chiar dacă este criză, mai ales dacă domeniul ales este unul care îi pasionează.
INTERVIU: Richard Branson către tinerii antreprenori români: "Urmaţi-vă visurile! " (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
În interviul difuzat de Ştirile ProTV şi acordat cu ocazia vizitei lui în România, Richard Branson dezvăluie câteva dintre tehnicile sale de a conduce afacerile imense pe care le patronează.
Magnatul britanic vorbeşte despre cum a pasiunea pentru muzică l-a făcut să înceapă primul business Virgin. Omul care trăieşte pe o insulă în Caraibe şi care foloseşte kite-ul atunci când merge din Europa acasă în Marea Britanie dă şi câteva detalii despre viaţa de familie, despre soţia şi copiii lui şi admite că nu este câtuşi de puţin pasionat de modă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Anul ăsta, liderii Democrativei te-au sacrificat. Pe tine, bugetul, țara. 2024 l-ai pierdut pe mâna lor. Puterea ta e în votul tău, de care le e frică
-
Georgia: Mihail Kavelashvili, învestit preşedinte al ţării. Zourabichvili: Rămân singurul preşedinte legitim
-
Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179
-
Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul
Prezentăm integral interviul acordat de Richard Branson Ştirilor ProTV:
Andreea Esca: Aceasta este prima dumneavoastră vizită în România?
Richard Branson: Aşa este. E ciudat, am senzaţia că am fost peste tot în lume de mai multe ori, totuşi e prima oară când sunt aici şi îmi place foarte mult.
A.E.: Nu v-aţi gândit niciodată să veniţi în concediu aici?
Branson: Nu, presupun că sunt un răsfăţat. Trăiesc pe o insulă micuţă în Caraibe, aşa că în vacanţe nu mai călătoresc prea mult. Locuiesc acolo unde îmi petrec concediile. Dar mi s-a povestit ce frumoasă este România şi mi-am propus să vin aici.
A.E.: Ce ştiaţi despre România?
Branson: Ştiu de Dracula şi ştiu că aveţi peisajele rurale care sunt foarte frumoase.
A.E.: Dar nu v-aţi întâlnit niciodată cu Dracula...
Branson: Ba da, tatăl meu îl cunoştea foarte bine şi...
A.E.: V-aţi gândit vreodată să investiţi în România?
Branson: Nu chiar. Eu încep să investesc undeva când ajung să cunosc o ţară sau o situaţie şi dacă mi se spune că, dacă Virgin ar veni acolo, ar schimba vieţile oamenilor. De când sunt în România, deja m-au "acostat" câţiva oameni. De exemplu, o fată care vrea să înfiinţeze o firmă, să aducă turişti în România. Cine ştie ce-o să iasă din călătoria asta? Dar eu sunt întotdeauna deschis la idei.
A.E.: Ce sfaturi le-aţi da tinerilor antreprenori români?
Branson: Cred că sfatul principal este să încerce. Am un slogan care sună cam aşa: ''Ce naiba, treci la fapte!''. Aşa că, dacă simţi că poţi schimba ceva în vieţile altora, încearcă, mai întâi la scară mai mică, să vezi dacă schimbi într-adevăr ceva, şi, dacă aşa e, poţi transforma ideea într-o companie internaţională mare. Eu aşa am început şi cred că mulţi oameni de afaceri încep aşa. Urmaţi-vă visurile!
A.E.: Să nu se teamă, asta e ideea.
Branson: Da. Important este, cred, să-ţi urmezi pasiunea. Să te implici în ceva la care te pricepi şi care schimbă in bine vieţile oamenilor. Dacă poţi să faci asta, ai ingredientele unei afaceri.
A.E.: Iar afacerea trebuie să fie ceva ce te pasionează?
Branson: Aşa ar fi ideal. Eu am început în industria muzicii, pentru că asta era pasiunea mea. Dacă te pricepi la un lucru şi te frustrează modul cum te tratează alţii, du-te şi fă acel lucru mai bine decât îl fac ei.
A.E.: Există, în acest moment, în România, amatori pentru o călătorie în spaţiu?
Branson: Da, există o persoană minunată numită Sony Mordechai, care e primul "astronaut" român.
A.E.: Locuieşte în România, dar este grec, deci nu e chiar acelaşi lucru. Nu ştiţi dacă există vreun român adevărat care vrea să facă asta?
Branson: Dacă el nu este un român adevărat, ne-ar plăcea sa avem unul. Virgin Galactic va fi gata să ducă oameni în spaţiu cam peste un an. Suntem plini de entuziasm, proiectul e aproape gata şi va fi prima companie de zboruri comerciale în spaţiu. Îl căutăm în continuare pe primul nostru client român adevărat.
A.E.: Ce anume căutaţi atunci când lansaţi o companie nouă?
Branson: Căutăm oameni fantastici care să o conducă. Găsim un preşedinte căruia să-i pese într-adevăr de oameni şi să scoată ce e mai bun din ei. Intrăm într-un parteneriat nou numai dacă suntem convinşi că asta va dezvolta brandul Virgin, că ne va plăcea, că are potenţialul de a se extinde în toata lumea şi de a deveni o companie internaţională.
A.E.: Gândiţi în stil mare.
Branson: Da, gândim în stil mare. N-a fost aşa de la început. Când am început, gândeam la scară foarte mică, dar evident pe măsură ce Virgin s-a dezvoltat, am început să gândim la scară din ce în ce mai mare. Acum îmi petrec mare parte din timp construind noi organizaţii non-profit în toată lumea. Tocmai am fost la o reuniune a grupului The Elders, un grup de oameni minunaţi care merg în zone de conflict şi încearcă găsească soluţii. Evident, pe măsură ce ai succes, începi să gândeşti la scară tot mai mare.
A.E.: În acest climat economic, credeţi că este înţelept să investeşti în sectorul bancar?
Branson: Sper, pentru că tocmai am preluat o bancă falimentară din Marea Britanie, Northern Rock, şi am transformat-o în Virgin Money. Cred că în vremuri dificile există oportunităţi extraordinare şi poţi obţine clădiri, oameni, orice - mult mai ieftin decât în vremurile bune. Aşa că acum e un moment bun să începi o afacere nouă şi cred că sectorul bancar e total discreditat, deci ne-am gândit că, dacă Virgin poate intra pe această piaţă, cu o reputaţie bună şi un nume curat, putem avea succes.
A.E.: Există vreo decizie de afaceri pe care o regretaţi?
Branson: Nu regret nimic. Nu toate afacerile pe care le-am început au avut succes. Am încercat să ne batem cu cei de la Coca-Cola şi o vreme chiar i-am bătut.
A.E.: Iar acum beţi Pepsi.
Branson: N-are importanţă ce bem acum. Apoi, evident, Coca-Cola şi-a trimis tancurile şi ne-a făcut praf. Dar nu regret. Virgin e un brand care răspunde provocărilor. Când avem succes e bine, dar dacă dăm greş oamenii înţeleg că am încercat.
A.E.: Sunteţi în afaceri de mai bine de 40 de ani. Cum de nu v-aţi implicat niciodată în politică?
Branson: Mă implic în campanii legate de probleme politice. De exemplu, în această seară mă duc în Spania, unde fac parte din Comisia mondială pentru politica privind drogurile. Sunt în ea zece foşti preşedinţi din America de Sud, preşedintele Greciei şi alţii. Comisia consideră că modul în care lumea îi tratează pe cei care iau droguri e greşit şi că războiul împotriva drogurilor a eşuat. Consumatorii de droguri n-ar trebui trimişi la inchisoare, ci ajutaţi. Drogurile ar trebui să fie o problemă medicală, nu una infracţională. Aşa că lucrăm intens la probleme de acest gen, încercăm să-i convingem pe politicieni să fie curajoşi şi să-şi schimbe abordarea.
A.E.: Dar nu v-ar plăcea sa fiţi polician, să faceţi din politică o meserie?
Branson: Nu, cred că poţi să realizezi mai mult din afara arenei politice obişnuite, făcând campanie pe anumite probleme, decât dacă eşti în politică. Îmi petrec cea mai mare parte a timpului cu probleme precum rezolvarea conflictelor, încălzirea globală sau controlul bolilor în Africa.
A.E.: Care le sunt mai folositoare oamenilor în mod direct.
Branson: Cred că tocmai pentru că nu sunt implicat în politică...
A.E.: Au încredere mai multă în dumneavoastră.
Branson: Cred că mă ascultă mai mult. Avem ceva numit Ocean Elders, prin care facem campanie pentru crearea mai multor rezervaţii marine în oceane, pentru protecţia rechinilor şi a unor specii pe cale de dispariţie. Şi sunt în măsură să influenţez lucrurile.
A.E.: V-am văzut şi într-o campanie de promovare a Marii Britanii. Cum e să fii unul dintre simbolurile acestei campanii?
Branson: Evident că te simţi flatat când Guvernul ţării tale te alege să participi la o asemenea campanie şi cred că dacă eram politician n-ar fi putut să-mi propună asta. Aşa că ăsta e încă un motiv să nu intru în politică.
A.E.: Nu v-am mai fi văzut în toate aeroporturile.
Branson: Am vrut să vă ţin sub observaţie.
A.E.: De ce n-aţi investit în presă? Ştiu despre revista Student, dar apoi n-aţi mai investit în televiziune, radio...
Branson: Suntem prezenţi pe piaţa de televiziune. Avem principala companie de cablu din Marea Britanie, Virgin Media, dar cred că e greu să faci presă, dacă te bazezi pe ea ca să-ţi promovezi companiile şi în acelaşi timp ai un ziar.
A.E.: Credeţi că e un conflict de interese.
Branson: Aşa cred. Şi cred că s-a dovedit o decizie înţeleaptă, pentru că presa nu se descurcă tocmai bine. Dar televiziunea merge în continuare bine.
A.E.: Şi internetul.
Branson: Şi internetul.
A.E.: Aveţi încredere în internet? Credeţi că acesta este viitorul?
Branson: Cred că este o parte enormă din viitor, da. E trist că majoritatea companiilor noi din domeniu apar la San Francisco şi nu în Europa. Să sperăm că vor apărea nişte antreprenori români şi britanici în domeniul internetului. E clar că internetul transformă lumea.
A.E.: Cum v-aţi protejat investiţiile în această perioadă de criză?
Branson: Noi suntem o companie neobişnuită. Majoritatea brandurilor mari se specializează într-un domeniu. Nike în încălţăminte, Google în internet, Coca-Cola în băuturi răcoritoare. Dar Virgin e prezentă în 300 de companii diferite, noi suntem brandul unui stil de viaţă. Avem cel mai mare lanţ de săli de fitness, chiar şi oamenii care sunt la serviciu vor să se menţină sănătoşi, să arate bine...
A.E.: Deci menţineţi un echilibru între companii, până la urmă.
Branson: Exact, menţinem un echilibru. Unele urcă, altele coboară, dar ne-am clădit forţa în mulţi ani de zile.
A.E.: Ce fel de om de afaceri sunteţi? Genul care deleagă responsabilităţi sau genul care ar vrea să facă el însuşi totul?
Branson: Categoric sunt genul care deleagă. Sunt dislexic şi nu mă pricep foarte bine la cifre. Aşa că de la o vârstă foarte fragedă am învăţat arta de a delega. Eu văd imaginea de ansamblu, dar detaliile le încredinţez altor oameni pricepuţi.
A.E.: Aveţi încredere în femei, în afaceri?
Branson: Cred că femeile sunt o forţă a naturii în orice aspect al vieţii şi mai ales în afaceri. Dacă nu avem grijă, femeile vor conduce lumea, aşa că trebuie să...
A.E.: Şi aveţi grijă?
Branson: Nu. Unii dintre cei mai buni lideri de la Virgin sunt femei. Avem o fundaţie numită Virgin Unite, condusă de Gina Wang, care e strălucită. Dacă te ocupi de microîmprumuturi în Africa, s-a constatat că mai bine dai banii femeilor, pentru că bărbaţii îi beau, pe când femeile îi vor folosi ca să aibă grijă de copii. Există motive întemeiate pentru care oamenii investesc în femei.
A.E.: Pentru că o mulţime de femei vor vedea acest interviu, trebuie să vă întreb: cum ar trebui să fie o femeie ca să fie interesantă pentru Sir Richard Branson?
Branson: Să fie naturală, să fie ea însăşi. Îmi plac oamenii cu umor, care se bucură de viaţă şi zâmbesc mult. Toate acestea sunt de ajutor.
A.E.: Dar şi fizicul e de ajutor.
Branson: Sunt bărbat, normal că şi fizicul ajută. Dacă o femeie se întâmplă să fie frumoasă, nu mă plâng. Pot să trăiesc cu asta.
A.E.: Pe de altă parte, ştiu foarte bine că pentru dumneavoastră familia e foarte importantă. Ne puteţi spune cum se păstrează o căsnicie, care e secretul să faci să meargă o căsnicie şi o relaţie bună, în ziua de azi?
Branson: Cred că şi norocul are un rol aici. Eu sunt norocos, suntem împreună de 34 de ani şi ne înţelegem de minune. Suntem încă îndrăgostiţi după 34 de ani, ceea ce este remarcabil. Nu ne sufocăm unul pe celălalt, nu suntem geloşi când suntem departe unul de celălalt. Cred că e important să-i acorzi celuilalt libertate, dar e important ca şi el să ştie cât de departe să se meargă. Încredere, dragoste şi familie. Avem norocul să avem nişte copii încântători şi cred că asta ajută, întăreşte o relaţie. Şi prieteni.
A.E.: Ştiu că trăiţi foarte sănătos. Urmaţi o dietă specială sau un regim de viaţă deosebit?
Branson: Ca familie, ne-am propus o mulţime de aventuri. Săptămâna aceasta vom face kitesurfing peste Canalul Mânecii. Acesta e modul în care mă întorc acasă din Europa, împreună cu copiii mei: mergem din Franţa în Anglia traşi de zmee. În august vom escalada muntele Matterhorn. Chiar acum fiul meu călătoreşte cu bicicleta din Italia spre Franţa.
A.E.: Deci toată lumea face sport în familia dumneavoastră?
Branson: Încercăm să ne menţinem sănătoşi făcând lucruri care ne plac. Întotdeauna am făcut asta şi mi-a plăcut. Deci cred foarte mult în a te menţine în formă.
A.E.: Imaginea dumneavoastră e foarte cunoscută. Aveţi anumiţi designeri vestimentari? Cum vă îmbrăcaţi? Cine vă cumpără hainele, de exemplu?
Branson: Port aceeaşi pereche de blugi în fiecare zi şi acelaşi sacou...
A.E.: Nu vă cred.
Branson: E adevărat, puteţi să o întrebaţi pe secretara mea, e în spatele dumneavoastră.
A.E.: Acelaşi gen de blugi.
Branson (râde): Poate îi mai schimb când şi când. Nu iau moda în serios.
A.E.: Vă cumpăraţi singur hainele sau altcineva se ocupă de asta pentru dumneavoastră?
Branson: Ăsta e unul dintre avantajele căsniciei. Am o soţie care îmi alege hainele în locul meu. Nu mă interesează prea mult hainele, în ceea ce mă priveşte. Îmi plac femeile îmbrăcate frumos, dar eu sunt bărbat, nu e aşa de important.
A.E.: Sunteţi interesat de Twitter sau Facebook? Le folosiţi în mod regulat?
Branson: Pe Twitter şi Google am cinci milioane de oameni care mă urmăresc zilnic, aşa că le iau în serios şi îmi plac. Încerc să răspund la mesaje pe Twitter şi să împărtăşesc cu oamenii viaţa aceasta incredibilă pe care o trăiesc. Îmi sunt şi utile, dacă fac campanie împotriva drogurilor, sunt o armă foarte puternică. Aşa că le iau foarte în serios.
A.E.: Văd că e foarte important pentru dumneavoastră să luptaţi cu aceste probleme cu drogurile şi să schimbaţi modul în care le priveşte lumea...
Branson: Dacă luaţi ca exemplu Rusia, de care dumneavoastră sunteţi foarte aproape... Ei îi tratează pe cei care au probleme cu drogurile într-un mod absolut îngrozitor. Să-i trimiţi la închisoare nu e o soluţie. Portugalia, în ultimii zece ani, n-a trimis pe nimeni la închisoare pentru consum de droguri. Ei au mutat problema din domeniul penal în cel medical. Şi o ţin sub control. Numărul celor care iau heroină a scăzut la jumătate. Şi numărul celor care iau alte droguri a scăzut substanţial. Numărul celor care comit spargeri ca să facă rost de droguri se apropie de zero, pentru că nu mai au nevoie să facă asta. Statul le dă ace curate, le dă metadonă, ca să se poată lăsa de droguri. În America, un milion şi jumătate de oameni de culoare sunt în închisoare pentru că se droghează. Sunt mai mulţi decât atunci când a fost abolită sclavia în America. E îngrozitor ce se întâmplă acolo. Dacă văd ceva atât de greşit, e important să o spun răspicat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO