Intesa Sanpaolo şi Societe Generale sunt investigate în cazul ofertei Lactalis pentru Parmalat-surse

Băncile Intesa Sanpaolo şi Societe Generale au fost incluse de procuratura din Milano într-o investigaţie referitoare la manipularea bursei, în legătură cu oferta grupului francez Lactalis pentru producătorul italian de lactate Parmalat, a declarat o sursă implicată în anchetă, citată de Reuters.

Urmărește
6 afișări

Lactalis, cel mai mare producător de lactate din Europa, a cumpărat în martie o participaţie de 29% la Parmalat şi a oferit luna trecută 3,4 miliarde de euro pentru restul companiei, în vederea formării celui mai mare grup de profil la nivel mondial.

Grupul francez a anunţat în martie că achiziţionează 15,3% din acţiunile Parmalat de la trei fonduri de investiţii, pentru 744 milioane de euro, şi a ajuns astfel la o participaţie de 29% la compania italiană.

Intesa Sanpaolo şi divizia din Italia a Societe Generale au fost incluse în investigaţie pentru că nu au prevenit comportamentul ilegal al angajaţilor, a spus sursa.

Între patru persoane anchetate se află Fabio Cane, şeful proiectelor speciale şi al operaţiunilor cu acţiuni la divizia de investment banking a Intesa Sanpaolo, şi soţia sa, Patrizia Micucci, şefa operaţiunilor de investment banking din Italia ale Societe Generale.

Ancheta îi vizează şi pe preşedintele băncii franco-americane Lazard în Italia, Carlo Salvatori, şi pe Massimo Rossi, reprezentantul a trei fonduri de investiţii care au deţinut acţiuni Parmalat.

Cane este investigat pentru folosirea de informaţii confidenţiale, iar ceilalţi pentru manipularea pieţei.

Reprezentanţii Intesa Sanpaolo au refuzat să comenteze.

O purtătoare de cuvânt a Societe Generale a declarat că instituţia colaborează cu autorităţile italiene. Ea a confirmat că reprezentanţii fiscului italian au vizitat birourile din Milano ale băncii, în legătură cu Parmalat.

Potrivit procuraturii, Cane a avut informaţii privilegiate legate de preţul oferit de Intesa Sanpaolo celor trei fonduri de investiţii, pentru participaţia de 15,3% la Parmalat.

El a transmis această informaţie soţiei sale, iar Lactalis a oferit un preţ mai mare.

Micucci, Rossi şi Salvatori au răspândit totodată informaţii false, care au afectat preţul acţiunilor Parmalat.

Miercuri, autorităţile fiscale au efectuat percheziţii la birourile din Italia ale băncilor Credit Agricole, Societe Generale, Lazard, Intesa Sanpaolo, precum şi la două companiile de servicii de comunicare, la locuinţa unuia dintre suspecţi, şi la un fond de investiţii.

Grupul Lactalis a anunţat că nu este investigat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici