Prima pagină » Economic » INUNDAŢIILE din Europa: Cât vor avea de plătit companiile de asigurări pentru dezastrele din iunie

INUNDAŢIILE din Europa: Cât vor avea de plătit companiile de asigurări pentru dezastrele din iunie

Inundaţiile care au afectat statele din centrul Europei în iunie vor costa companiile de asigurări 3,5-4,5 miliarde de dolari, jumătate din cât s-a estimat iniţial, dar peste despăgubirile plătite la precedentele inundaţii de amploare, înregistrate în 2002, a estimat grupul de reasigurare Swiss Re.
INUNDAŢIILE din Europa: Cât vor avea de plătit companiile de asigurări pentru dezastrele din iunie
Marius Oncu
08 iul. 2013, 16:17, Economic

Anterior, compania AIR Worldwide a estimat costuri de până la opt miliarde de dolari doar în Germania.

Agenţia de rating Fitch a calculat pierderile pentru asigurători doar pe piaţa germană la trei miliarde de euro (3,85 miliarde de dolari), iar brokerul de asigurări Willis a estimat daune totale de patru miliarde de euro (5,1 miliarde de dolari) pentru toată Europa, potrivit cotidianului New York Times.

Inundaţiile din iunie au cauzat pagube mari în Germania, dar au afectat puternic şi regiuni din Austria, Ungaria, Polonia şi Slovacia.

Companiile de reasigurare, precum Munich Re şi Swiss Re, îşi ajută clienţii companii de asigurări să acopere daune mari, precum cele cauzate de uragane, cutremure şi alte dezastre, în schimbul unei cote din prima de asigurare.