Investiţie de 3,5 milioane de euro pentru modernizarea unui hotel din Cluj

Hotelul "Univers T", aflat în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, a fost inaugurat, miercuri, după finalizarea lucrărilor de reabilitare care au costat 3,5 milioane de euro şi în urma cărora unitatea a fost clasificată la trei stele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
18 afișări

Hotelul a fost construit în anul 1985 şi a fost preluat de CJ Cluj la începutul anilor 1990, după care a fost supus unui proces de modernizare începând cu anul 2008.

"Hotelul «Univers T» a fost modernizat în urma unor investiţii de 3,5 milioane de euro, care au început în 2008. Unitatea dispune de un restaurant de 220 de locuri, o terasă de 75 de locuri, 22 de camere şi şase apartamente, clasificate la trei stele. Vrem să redăm acest obiectiv turismului. Hotelul este administrat de o societate a CJ şi aşteptăm să producă bani pentru bugetul judeţului, pentru a-i putea folosi la alte investiţii", a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

În cadrul hotelului "Univers T" urmează şi reabilitarea unui amfiteatru, în urma unei investiţii de 800.000 de euro, care va fi finalizată până la sfârşitul acestui an.

Alin Tişe a dat asigurări că managementul hotelului va fi menţinut la CJ Cluj şi că nu ia în calcul privatizarea unităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici