Investiţiile străine directe au scăzut în primele cinci luni cu 31,5%

Investiţiile străine directe au totalizat în primele cinci luni 1,433 miliarde de euro, în scădere cu 31,5% faţă de perioada similară din 2009, când a fost raportat un flux de capital străin de 2,094 miliarde de euro, a anunţat marţi Banca Naţională a României.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Investiţiile străine directe au scăzut în primele cinci luni cu 31,5%

Investiţiile străine directe au scăzut în primele cinci luni cu 31,5% (Imagine: Mediafax Foto)

Doar în luna mai, investiţiile străine directe au totalizat aproape 300 milioane de euro.

Investiţiile străine directe din perioada analizată au fost în majoritate participaţii la capital, respectiv 1,2 miliarde de euro, iar restul de 228 milioane de euro au reprezentat credite intra-grup.

De asemenea, investiţiile au finanţat în proporţie de 50% deficitul de cont curent înregistrat în aceeaşi perioadă, de 2,865 miliarde de euro.

În luna aprilie s-a înregistrat cel mai ridicat nivel al investiţiilor străine atrase de România în acest an, respectiv 381 milioane de euro, comparativ cu martie - 288 milioane de euro, februarie - 164 milioane de euro şi ianuarie - 302 milioane de euro.

Anul trecut, investiţiile străine directe au scăzut la 4,89 miliarde de euro, jumătate din valoarea înregistrată în 2008, acoperind în proporţie de 96,9% deficitul de cont curent. În 2008, nerezidenţii au realizat investiţii străine directe în România de 9,49 miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici