Investitorii din Marea Britanie, Irlanda şi SUA au primit 50% din eurobondurile vândute de România

Investitorii din Marea Britanie, Irlanda şi SUA au primit 50% din obligaţiunile în euro plasate joi de România pe pieţele internaţionale prin programul MTN (Medium Term Notes), iar fondurile de investiţii au atras 58% din valoarea totală împrumutată, de 1,5 miliarde de euro, afirmă surse bancare.

Urmărește
5 afișări

România a atras joi 1,5 miliarde euro din vânzarea de obligaţiuni pe cinci ani, la un randament de 5,29%, iar întreaga sumă subscrisă a fost de 3 miliarde euro. Preţul plătit pentru împrumut, de 5,29%, este doar cu 19 puncte de bază mai mare decât CDS-ul aferent României (costul de asigurare la restructurare/default).

Sursele bancare au declarat pentru MEDIAFAX că Ministerul Finanţelor a stabilit împreună cu aranjorii - Societe Generale şi Erste Bank - au stabilit după subscrieri suma atrasă şi alocarea în funcţie de tipul investitorilor şi de distribuţia geografică a acestora.

Astfel, 30% din obligaţiuni au avut cumpărători din Marea Britanie şi Irlanda, reprezentând 450 milioane de euro.

Investitorii din SUA şi băncile româneşti au atras fiecare 20% din titluri, corespunzător unei cote de câte 300 milioane de euro.

Pe următoarele poziţii se clasează Germania şi Austria (cu 8% din total) şi ţările din Europa Centrală şi de Est (tot cu 8%).

Investitorii din Belgia, Olanda, Luxemburg au preluat în total 5% din obligaţiuni, iar cei din Asia deţin 3% din titluri.

După profilul cumpărtorului, fondurile de investiţii au preluat 58% din eurobonduri, băncile au luat pachete care însumează 30%, fondurile de pensii şi companiile de asigurări au atras 8% din total, băncile centrale 3%, iar alţii 1%.

Cel mai recent împrumut de pe pieţele externe a avut loc în martie 2010, când România a atras un miliard de euro printr-o emisiune de eurobonduri cu scadenţă la 5 ani, la un cupon de 5% şi un randament total de 5,17% pe an. Valoarea subscrierilor s-a ridicat la 4,9 miliarde euro.

Deşi randamentul obţinut joi este mai mare, marja negociată este mai mică decât cea de anul trecut.

Pe piaţa internă, cea mai recentă licitaţie pentru vânzarea de titluri în euro a avut loc pe 6 mai, când Finanţele au plasat obligaţiuni cu scadenţa la trei ani, la un randament mediu de 4,89% pe an.

Guvernul a aprobat la mijlocul anului trecut un program de emisiuni MTN pe piaţa internaţională pe o perioadă de trei ani, cu un plafon maxim de 7 miliarde de euro.

Pe piaţa locală, Finanţele au vândut titluri de stat în lei de 27,9 miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici