Investitorii se tem că mai multe state europene au ascuns amploarea deficitelor

Statele din zona euro au o istorie bogată în ceea ce priveşte "manevrele exotice" efectuate pentru a îndeplini condiţiile necesare includerii în uniunea monetară, precum limitarea datoriilor la 60% din Produsul Intern Brut (PIB) sau un deficit bugetar anual sub 3% din PIB.

În pofida criticilor, liderii europeni au catalogat aceste practici ca acceptabile, atâta timp cât acestea au avut ca scop punerea bazelor zonei euro.

Pentru a îndeplini condiţiile cerute pentru intrarea în uniunea monetară, care au ca scop întărirea încrederii în moneda unică, unele guverne au vândut active de stat sau au transformat datoriile în titluri de valoare securizate.

În cazul Greciei, autorităţile au raportat biroului de statistică al Uniunii Europene, Eurostat, că o mare parte din cheltuielile militare sunt "confidenţiale" şi, de aceea, exceptabile de la calcule.

În 2000, Grecia a indicat că a cheltuit 828 de milioane de euro pentru apărare, însă ulterior a arătat că suma s-a situat în realitate la 3,17 miliarde de euro. De altfel, autorităţile de la Atena au admis că au raportat cheltuieli militare mai mici cu 8,7 miliarde de euro între 1997 şi 2003.

Portugalia, în schimb, a clasificat drept achiziţii de acţiuni subvenţiile acordare metroului din Lisabona şi altor companii de stat. După aflarea adevărului, Eurostat a obligat în 2002 Portugalia să recalculeze datele raportate. Astfel, autorităţile au revizuit deficitul pentru 2001 de la 2,76 miliarde de euro, sau 2,2% din PIB, la 5,1 miliarde de euro, echivalentul a 4,1% din PIB, nivel peste limita tolerată în zona euro.

Franţa "a aranjat" în 1997 afaceri cu France Telecom, companie în curs de privatizare, prin care operatorul telecom a plătit guvernului peste cinci miliarde de euro. În schimb, Franţa a acceptat să-şi asume obligaţiile de plată a pensiilor pentru angajaţii France Telecom. Fondurile primite de la companie au ajutat Parisul să îngusteze deficitul la 40 de miliarde de euro, respectiv 3% din PIB.

Chiar şi Germania, cea mai mare economie europeană, a încercat în 1997 să reevalueze rezervele de aur, însă executivul a renunţat la plan din cauza opoziţiei băncii centrale.

"Problema Eurostat este creşterea gamei de noi instrumente financiare şi de tehnici. Statele membre vor încerca să profite de această situaţie", a declarat James D. Savage, profesor la Universitatea statului american Virginia.

Dificultăţile autorităţilor UE sunt amplificate de insuficienţa mijloacelor prin care pot determina statele din zona euro să respecte condiţiile fiscale.

În ultimele săptămâni, atenţia investitorilor a fost atrasă de politica mai multor guverne de a recurge la tranzacţii de swap valutar. Prin astfel de înţelegeri, ţările pot face împrumuturi în monedă străină, folosind un produs derivat pentru a acoperi riscurile fluctuaţiilor valutare. Aceste instrumente pot fi folosite, însă, pentru a semnaliza artificial fluxuri de lichidităţi, luate în considerare la calcularea datoriei şi deficitului.

Guvernele din zona euro nu sunt obligate să publice natura precisă a tranzacţiilor cu produse derivate în care sunt angajate, ceea ce face imposibil pentru investitori să discearnă posibilele riscuri asociate cu aceste acorduri. Eurostat a permis utilizarea acestor tranzacţii pentru ajustarea datelor privind datoriile până în 2008.

Banca americană Goldman Sachs a intermediat 12 afaceri de tip swap pentru Grecia între 1998 şi 2001, potrivit unor surse apropiate situaţiei. În tranzacţii similare pentru Atena a fost implicată şi Credit Suisse, în aceaşi perioadă.

Deutsche Bank a executat pentru Portugalia tranzacţii de swap valutar între 1998 şi 2003, a anunţat un reprezentant al companiei.