„În urma unei reuniuni a Consiliului de guvernanţă, pe 12 martie, OCDE a amânat activităţile legate de procesul de aderare a Federaţiei Ruse la OCDE, pentru moment”, a anunţat organizaţia într-un comunicat, adăugând că totodată a „convenit ca OCDE să răspundă în mod pozitiv cererii Ucrainei de consolidare a cooperării (lor) existente”.
„La solicitarea membrilor Organizaţiei, secretarul general a informat Federaţia Rusă în acest sens”, se arată în comunicat.
Acest anunţ are loc în contextul mobilizării unor trupe ruse în Crimeea, o peninsulă ucraineană în care 1,5 milioane de alegături sunt chemaţi duminică să voteze pentru alipirea la Rusia, din care a făcut parte până în 1954, când a fost „dată” Ucrainei de către fostul lider sovietic Nikita Hruşciov, în cadrul fostei Uniuni Sovietice.
Rusia, care cooperează cu OCDE începând din 1992, a solicitat în mod oficial să devină membră a Organizaţiei în 1996.
Statele din cadrul OCDE au aprobat deschiderea unor negocieri de aderare cu Rusia în 2007.
Parlamentul ucrainean a aprobat joi crearea unei Gărzi Naţionale din care vor putea face parte până la 60.000 de persoane, în contextul în care noua putere ucraineană se teme de o pătrundere a armatei ruse în estul ţării.
OCDE, care are 34 de state membre, acţionează cu scopul de a ajuta guvernele să lupte împotriva sărăciei, favorizând creşterea economică şi stabilitatea financiară.