„Comunicarea cu entităţile reglementate a fost intensificată şi sunt urmărite în mod deosebit acţiunile entităţilor legate de actualizarea şi transmiterea planurilor de continuitate a afacerii care să ţină cont de impactul COVID-19. De asemenea, ASF urmăreşte în cadrul acestei comunicări sporite aplicarea de către entităţile pieţei a unui regim ridicat de transparenţă cu privire la impactul estimat asupra activităţii acestor entităţi ca urmare a efectelor generate de epidemia COVID-19, prin raportările specifice fiecărui segment de piaţă”, arată ASF în comunicatul remis MEDIAFAX
În acelaşi timp, ASF asigură comunicarea şi colaborarea cu alte autorităţi ale administraţiei publice şi centrale, precum şi coordonarea cu organismele europene responsabile cu privire la piaţa financiară şi în mod deosebit cu Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) şi Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA), pentru o abordare convergentă în utilizarea prerogativelor legale în vederea menţinerii unei evoluţii ordonate pe pieţe, spune ASF.