Conform planului iniţial, elaborat de Comisia Europeană anul trecut, companiile mari din tehnologie, precum Amazon, Alphabet (Google) şi Facebook, ar fi trebuit să plătească o taxă pentru vânzările de date, pieţele online şi publicitatea targetată. Dar câteva state membre UE au blocat iniţiativa, temându-se de pierderea unor venituri şi de represalii din partea Statelor Unite şi a altor ţări afectate.
Noua strategie a UE s-ar putea să fie salutată de giganţii digitali precum Google şi Facebook, care ar fi intrat sub incidenţa taxei preconizate de 3% pe veniturile generate.
„O serie de delegaţii continuă să aibă obiecţii fundamentale”, a scris Preşedinţia română a UE într-un document pregătit înainte de reuniunea miniştrilor de finanţe ai UE din 12 martie şi consultat de Reuters. Această întâlnirea era văzută drept ultima oportunitate pentru a ajunge la o înţelegere cu privire la planul de taxare.
Documentele consultate de Reuters arată că, săptămâna viitoare, miniştrii de finanţe din UE vor avea pe masă o propunere de acord pentru a continua să lucreze la o reformă fiscală globală pregătită de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), un club al naţiunilor bogate. Reforma globală a taxelor fiscale este dezbătută de ani de zile, dar nu s-a ajuns niciodată la un acord, deoarece interesele naţionale diferă foarte mult.
Reformele fiscale la nivelul UE trebuie susţinute de toate cele 28 de state membre pentru a fi aprobate, dar Irlanda şi ţările scandinave s-au opus ferm revizuirii. Alte ţări au fost, de asemenea, sceptice.
În încercarea de a salva planul european de taxare, Franţa, cel mai puternic susţinător al taxei, a convenit în decembrie cu Germania, cea mai mare economie din blocul european, să-şi limiteze domeniul de aplicare al taxei pentru giganţii internetului doar la publicitatea digitală. Dar chiar şi acest plan cu un impact mai redus a fost primit cu scepticism în unele capitale europene.
Pe măsură ce planul european a început să se împotmolească, Franţa, Italia şi Spania s-au orientat către introducerea unei taxe digitale la nivel naţional.