Isărescu: Finanţarea de la băncile-mamă a scăzut cu aproximativ 35% de la începutul crizei

Informaţia figurează în disertaţia "România, adoptarea euro şi Uniunea Bancară" susţinută luni de Isărescu la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde şeful băncii centrale a prezentat, printre altele, o serie de argumente pentru aderarea României la Uniunea Bancară.

"Întâi de toate, un argument puternic pentru aderarea unei ţări non-euro la Uniunea Bancară îl reprezintă, în opinia mea, prevalenţa în structura sectorului bancar a capitalului din zona euro. În cazul României, apartenenţa la Mecanismul unic de supraveghere şi la Uniunea Bancară apare drept alegerea naturală, dat fiind că băncile din zona euro deţin peste 70% sută din activele nete şi din capitalul sistemului bancar din România. În contextul unei integrări atât de ridicate în piaţa financiară europeană, menţinerea prerogativelor de supraveghere bancară la nivel naţional nu ar avea decât rezultate suboptimale, ca urmare a accesului limitat la informaţii privind băncile-mamă şi a absenţei perspectivei de ansamblu", a arătat Isărescu.

În consecinţă, realitatea unei prezenţe masive a capitalului din zona euro în sistemul bancar din România reclamă efectuarea reglementării şi supravegherii la nivel transfrontalier.

Un alt argument în favoarea unei aderări rapide la Uniunea Bancară ţine de sfera economiei politice.

"Întrucât este vorba de un proiect ale cărui detalii încă nu au fost finalizate, unele voci se pronunţă în favoarea aşteptării definitivării sale înainte de a adera la acesta. Este preferabil însă, în opinia mea, să participi din interior la construcţia unui mecanism căruia va trebui oricum să i te alături cel mai târziu odată cu intrarea în zona euro. În plus, existenţa Uniunii Bancare va produce efecte asupra sistemului financiar din România indiferent de statutul de membru sau nemembru al acesteia. Este mai bine, deci, să ai un cuvânt de spus la adoptarea unor decizii care generează acele efecte, în condiţiile în care acestea vor fi oricum resimţite. Şi, aş adăuga, să ai acces direct la informaţii (first-hand knowledge) privind deciziile în acest domeniu, evitând astfel situaţia în care deţii informaţii parţiale sau distorsionate, comunicate de băncile-mamă în concordanţă cu agendele la nivel de grup financiar", consideră şeful băncii centrale.

El a adăugat că intrarea în Uniunea Bancară asigură şi înlăturarea unui stimulent pentru dezintermediere din partea băncilor străine.

După cum a arătat şi experienţa ulterioară declanşării crizei economice internaţionale, pentru a proteja sistemele bancare naţionale, unele autorităţi de supraveghere pot impune măsuri prudenţiale privind controlul capitalurilor, transferurile şi creditarea intragrup, limitarea activităţii sucursalelor sau interzicerea repatrierii profiturilor, determinând unele bănci să reducă activitatea filialelor lor în ţările-gazdă, a continuat Isărescu.

"Chiar şi când reflectă în bună măsură efortul de reparare a bilanţurilor în ţările-gazdă şi cererea restrânsă de noi credite, procesul de dezintermediere trebuie atent monitorizat. Pentru a avea o imagine asupra dimensiunii acestui proces, menţionez că finanţarea externă de la băncile-mamă a scăzut în România cu aproximativ 35% faţă de momentul de început al crizei, circa jumătate din această reducere având loc în anul 2013. Desigur că este de dorit, din perspectiva asigurării stabilităţii financiare, să se ajungă în timp la un echilibru în structura finanţării bancare prin creşterea componentei sale interne. Dar acest proces nu trebuie accelerat excesiv, întrucât o astfel de evoluţie ar afecta creşterea economică", a afirmat guvernatorul BNR.

Isărescu a mai spus că participarea la mecanismul unic de supraveghere ar elimina, de asemenea, posibilitatea arbitrajului jurisdicţional (de exemplu, prin prevenirea potenţialei transformări a filialelor băncilor străine în sucursale), ar îmbunătăţi fluxul informaţional în domeniul supravegherii bancare şi ar permite evitarea eventualelor distorsiuni în planul competiţiei (dacă supravegherea de către BCE este privită ca o garanţie a solidităţii financiare a bilanţului unei bănci, atunci instituţiile de credit supravegheate de aceasta ar putea beneficia de costuri mai reduse de finanţare comparativ cu cele din afara Mecanismului unic de supraveghere).

În plus, a rămâne în afara Uniunii Bancare poate genera costuri considerabile pentru ţările nemembre ale zonei euro, acestea fiind vulnerabile la efectele de contagiune, dacă băncile străine au o prezenţă masivă în sistemul lor bancar. În caz de contagiune, capacitatea de reacţie a acestor ţări ar fi sever limitată, mecanismele şi resursele proprii putându-se dovedi insuficiente sau inadecvate.