Isărescu: O anumită stabilitate a cursului este în interesul economiei româneşti

O anumită stabilitate a cursului de schimb şi corelare cu fundamentele macroeconomice sunt în interesul economiei româneşti, al statului şi al băncilor comerciale, a declarat, luni, guvenatorul BNR, Mugur Isărescu, adăugând că este nevoie de încrederea populaţiei în moneda naţională.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Isărescu: O anumită stabilitate a cursului este în interesul economiei româneşti

Isărescu: O anumită stabilitate a cursului este în interesul economiei româneşti (Imagine: Mediafax Foto)

"Interesul tuturor, al economiei româneşti, al băncilor, al Ministerului de Finanţe, este de stabilitate şi de corelare a cursului cu fundamentele macro ale economiei. Mesajul nostru vizează şi expectaţiile pentru că prognozele se pot transforma în realităţi", a spus Isărescu, la întâlnirea cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi reprezentanţii băncilor.

Guvernatorul a reamintit că România are un regim de curs care nu este nici fix, dar nici cu flotare totală liberă, arătând că banca centrală monitorizează cu atenţie evoluţia cursului şi modul în care este acoperit acesta de dobânzile interne.

"Când lucrurile nu mai pot fi stabilizate, există şi posibilitatea intervenţiei directe a BNR. Toate sunt soluţii dificile, lucrăm la ele şi suntem pe punctul de a le stabiliza. Interesul general este stabilitatea financiară", a spus Isărescu.

El a mai arătat că încrederea în moneda naţională este esenţială pentru stabilitatea financiară. Oficialul BNR a precizat că se referă la încrederea populaţiei, a rezidenţilor, şi nu la încrederea speculatorilor, care, de altfel, sunt "nişte băieţi deştepţi".

Citeşte şi:

Leul se apreciază uşor

Bancherii solicită BNR modificarea regulamentului

Finanţarea deficitului bugetar la costuri rezonabile, esenţială pentru România

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici