Isărescu reaminteşte că nu creşte rezerva de aur din superstiţie. Guvernul, pregătit de Roşia Montană

"Eu am o învăţătură. Este cam pesimistă. Deci eu nu vreau să mai crească rezerva de aur, personal, sunt aici peste 100 de tone, pentru că sunt superstiţios. De câte ori am trecut peste 100 de tone România a păţit ceva. De data asta să rămânem la 100 de tone, este suficient de mult, 103 tone", a declarat luni Isărescu la Simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară "Cristian Popişteanu", cu tema "Aurul în istoria băncilor centrale", ediţia a XXI-a, găzduit de BNR.

De-a lungul timpului, şeful băncii centrale a avut mai multe intervenţii în care a afirmat că nu mai doreşte creşterea rezervei de aur din superstiţie.

El şi-a amintit că în anul 1990, la două ore după ce a fost numit guvernator al băncii centrale, a mers la tezaur.

"De ce? Ca să ating aurul, era şi ultima rezervă tangibilă a Românei şi ca să capăt încredere. M-a întrebat cineva cum am rezistat (ca guvernator, o perioadă îndelungată - n.r.). Probabil că am luat ceva magie din tezaurul, mic atunci, nu aveam decât vreo 64 tone de aur, suficient ca să îmi dea încredere pentru câţiva ani buni, cel puţin. În prezent, suntem la al doilea ciclu pe care îl trăiesc, de explozie a preţului aurului", a spus Isărescu.

Aurul s-a apreciat timp de 12 ani consecutivi până în luna septembrie a anului 2011, când a atins preţul record de 1.923,7 dolari pe uncie (aproximativ 61,8 dolari pe gram). Ulterior, cotaţia metalului preţios a intrat pe o pantă predominant descendentă şi se plasează acum la aproape 30% sub nivelul record din 2011. Totuşi, cotaţiile sunt mult peste cele din urmă cu opt ani, când uncia se tranzacţiona la circa 400 de dolari.

Guvernul va crea o nouă companie care se va ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană, operaţiune deja planificată într-un document în care este menţionat că proiectul poate genera venituri şi încasări bugetare de mai multe miliarde dolari, poate relansa industria minieră şi crea locuri de muncă.

Noua companie, care va fi denumită "Minvest Roşia Montană", va prelua de la Minvest Deva pachetul de 19,3% din acţiuni deţinut la societatea Roşia Montană Gold Corporation, va avea ca obiect principal de activitate servicii anexe pentru "extracţia mineralelor" şi va funcţiona doar în subordinea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova (PSD).

Societatea Roşia Montană Gold Corporation este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, cu 80,46% din capitalul social, în spatele companiei fiind nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

Compania deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

De la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, în 1880, rezervele de aur au fluctuat în funcţie de evenimente istorice - războaie şi decizii politice -, dar şi de ciclurile de creştere economică.

România avea mai puţin de 15 tone de aur în rezerva Băncii Naţionale (BNR) la sfârşitul secolului al XIX-lea, imediat după înfiinţarea instituţiei, şi a atins recordul istoric în 1940, când deţinea aproape 140 de tone din metalul preţios, ocupând locul al 12-lea în lume.

BNR avea în 1940 mai mult aur în rezervă decât băncile centrale din Italia, Australia, Grecia, Brazilia sau Norvegia, şi uşor mai puţin decât Japonia, reiese din datele World Gold Council.

Astfel, România avea în anul 1900, la începutul secolului XX, 10,5 tone de aur. Rezerva s-a dublat în următorii cinci ani şi a ajuns la 22,5 tone în 1905, pentru ca apoi să urce constant până în 1940, când a atins maximul de 139,88 tone.

Un important punct de inflexiune în această direcţie este perioada 1915-1920, când România a predat Rusiei tezaurul. Astfel, BNR avea mai puţin de 2 tone de aur în 1920, însă rezerva a revenit în următorii cinci ani pentru a ajunge la aproape 73 de tone în 1925, de la 64,1 tone în 1915, cu un an înainte de semnarea decretului de predare a Tezaurului.

După cel de-Al Doilea Război Mondial urmează o perioadă de trei decenii în care datele privind rezerva de aur a BNR lipsesc din statisticile World Gold Council.

Raportările reapar însă din 1973, la scurt timp după ce România a devenit membru al Fondului Monetar Internaţional. Statul avea atunci rezerve de aur de 71 de tone, care au crescut constant până în 1985, când au ajuns la 119 tone.

Rezerva s-a înjumătăţit însă în 1987, la 48 de tone, şi a continuat să scadă în 1988, la 45 de tone, după decizia lui Nicoale Ceauşescu de a vinde aur pentru a rambursa datoria de stat. Spre sfârşitul lui 1989, BNR a cumpărat aproximativ 20 de tone, rezerva revenind la 68 de tone.

După 1989, rezerva de aur a României a crescut constant până în 1999, fiind menţinută de BNR la 103-105 tone din 2000 până în prezent.

Potrivit lui Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, banca centrală nu a mai cumpărat aur după anul 1999 din cauză că a fost introdusă taxa pe valoarea adaugată, care a făcut ca aurul din intern să fie mai scump cu 24%.

În prezent, rezerva de aur se situează la 103,7 tone (4,17 miliarde euro), ceea ce plasează România pe poziţia a 34-a în calsamentul privind rezervele de aur, condus de SUA cu peste 8.000 de tone.