Isărescu: România are nevoie de perseverenţă, o calitate nu foarte frecventă pe malurile Dâmboviţei
Economia României nu se mai află "la răscruce de drumuri", etapa actuală fiind una de consolidare şi credibilizare a politicilor adoptate până în prezent, însă este nevoie de perseverenţă, o calitate "nu foarte frecventă pe malurile Dâmboviţei", a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu: România are nevoie de perseverenţă, o calitate nu foarte frecventă pe malurile Dâmboviţei (Imagine: Alin Matei/Mediafax Foto)
"Cred că momentul actual nu mai este o răscruce de drumuri. Ar fi păcat să spunem că suntem la răscruce şi căutăm alt drum. Cred că este un moment de consolidare şi credibilizare a ceea ce s-a făcut în această ţară şi aş adăuga şi ideea de a învaţa din experienţa celor 20 de ani şi din lecţiile crizei", a spus Isărescu la un seminar organizat la BNR.
El a reiterat că nevoia de educaţie financiară este în prezent chiar mai mare decât în trecut.
"România, în opinia mea, are nevoie de perseverenţă, care este o calitate nu foarte frecventă pe malurile Dâmboviţei, de consolidare, de înţelegere a ceea ce înseamnă de exemplu un ciclu economic şi faptul că este inerent oricărei economii de piaţă", a mai spus guvernatorul BNR.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

