Isărescu: Sistemul bancar nu este cartelizat, dar are defecţiuni în funcţionare
Sistemul bancar din România nu este cartelizat, dar are defecţiuni în funcţionare şi este supus unor presiuni generate de incertitudinile existente pe plan local şi de discuţiile "nesfârşite" din plan politic şi social, consideră guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
Isărescu: Sistemul bancar nu este cartelizat, dar are defecţiuni în funcţionare (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Eu nu cred că sistemul bancar este cartelizat, dar, într-adevăr, funcţionarea lui are defecţiuni, ca să numesc aşa, şi este şi el presurizat de incertitudinile care sunt în această ţară şi discuţiile nesfârşite pe scena politică, pe scena socială. Toate aceste incertitudini se transmit în costuri suplimentare", a spus Isărescu la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică la Pro TV.
Întrebat ce face BNR, cu ce presiune vine asupra băncilor, pentru ca dobânzile să scadă, Isărescu a afirmat: "Nu vedeţi ce facem?! Facem anumite lucruri pentru care suntem criticaţi sau neînţeleşi, ca să fiu delicat. De exemplu, lăsăm mai mult lichiditate în piaţă".
El a recunoscut că măsurile luate de BNR pentru reducerea dobânzilor nu funcţionează, dar nu crede că acest lucru se întâmplă deoarece sistemul este monopolizat sau cartelizat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
"Eu cred că este o atmosferă generală, nu foarte sănătoasă pentru activitatea de creditare. Şi cred că ea va fi depăşită. Treptat veţi vedea că şi dobânzile vor scădea. Plătim un cost al acestei ajustări prin majorarea impozitelor, după ce la începutul anului 2009 s-a spus că nu mergem pe această cale a majorării impozitelor. Uitaţi că s-au majorat şi accizele în 2009 şi TVA în 2010! Toate acestea au creat întârzieri, nelămuriri, şi în activitatea bancară", a spus guvernatorul băncii centrale.
La un comentariu că băncile transferă costul creditelor neperformante către împrumuturile "bune", Isărescu a răspuns: "Şi dumneavoastră ce aţi face dacă constataţi că aveţi multe credite neperformante? Credeţi că în momentul actual ceea ce trebuie să facă România este să încurajeze neplata, vorbind de Ordonanţa 50, ca un fel de scăpare de datorii pentru că băncile au făcut anumite excese?"
El a spus că o economie se redresează pe bază de disciplină, iar debitorii trebuie să-şi plătească datoriile.
"A transmite mesaje de tipul "prin OUG 50 este posibil ca să scăpăm de datorii" este o mare greşeală pentru România. Nu aşa ieşim din recesiune", a concluzionat Isărescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO