- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Isărescu: Unii spun să lăsăm deficite mari să ieşim din recesiune, cu propunerile lor intrăm în criză
Unele persoane spun că România ar trebui să aibă deficite mari pentru a ieşi din recesiune, dar propunerile lor ar putea duce la intrarea statului în criză, la agravarea situaţiei şi la riscul să nu mai existe fluxuri pentru finanţarea deficitelor, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Isărescu: Unii spun să lăsăm deficite mari să ieşim din recesiune, cu propunerile lor intrăm în criză (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)
"Unii spun lăsaţi deficitele mari ca să ieşim din recesiune. (...) Cu multe din propunerile lor intrăm în criză, ne agravăm situaţia, nu ieşim din criză. Riscăm pur şi simplu să nu mai găsim fluxurile financiare care să ne finanţeze deficitele. Pur şi simplu pieţele nu mai au încredere şi îţi opresc finanţarea, şi atunci trebuie să te corectezi dramatic", a spus Isărescu într-un seminar organizat de BNR.
Autorităţile s-au angajat în negocierile cu FMI să reducă cheltuielile publice, pentru a se încadra într-un deficit de 6,8%, astfel încât salariile din sectorul bugetar ar urma să scadă cu 25%, iar pensiile cu 15%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
-
Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%
-
Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat luni că datoria publică va creşte până la finele anului viitor la aproximativ 40% din PIB, iar fără măsurile suplimentare convenite cu FMI ar fi depăşit, în 2011, 50% din PIB, de la circa 30% în prezent.
El a explicat că pe deficitul de 6,8% din PIB convenit cu FMI statul trebuie să împrumute bani noi, fără rostogolirea obligaţiilor curente angajate, de 7,5-8 miliarde euro, ceea ce va urca datoria publică la 36-37% din PIB anul acesta şi la 40% anul viitor.
În condiţiile unui deficit prognozat de 9,1% din PIB, fără măsuri suplimentare suma de finanţat s-ar fi dus la 10,5-11 miliarde euro, iar în 2011, după o ajustare a deficitului de la 9 la 7%, la încă 8-9 miliarde euro.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru aproximativ 13 miliarde euro, şi a obţinut un pachet total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, de circa 20 de miliarde de euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO