- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Isărescu vrea "analize mai sofisticate"
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat, marţi, că este adeptul unor "analize mai sofisticate" atunci când trebuie evaluate sumele necesare investiţiilor în infrastructură şi perioada în care România se va apropia de nivelul mediu de dezvoltare al UE.
"Sunt adeptul unor analize mult mai sofisticate decât vânturarea unor cifre care pot spune mult, pot spune puţin", a afirmat Isărescu la seminarul "Drumul banilor europeni, de la idee la succes", organizat de agenţia MEDIAFAX şi BNR.
El a arătat că în ultimele zile s-a vorbit despre o sumă de 30 de miliarde de euro destinată dezvoltării infrastructurii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, săptămâna trecută, că până în anul 2013 vor fi alocate de la buget 30 de miliarde de euro pentru programele de infrastructură şi 20 de miliarde de euro pentru investiţii în sistemul energetic.
"Dacă facem comparaţia între suma aceasta (destinată infrastructurii, n.r.), care ar putea fi asigurată în bună parte din fonduri structurale şi datoria privată externă, atunci vedem dacă este cazul să ne îngrijorăm sau nu. Toate aceste corelaţii pot face obiectul unor analize sofisticate. Nu încurajez utilizarea cifrelor fără un substrat analitic serios", a adăugat guvernatorul BNR, menţionând că analizele trebuie să fie pe înţelesul tuturor.
Referindu-se la perioada în care România va recupera decalajele faţă de Uniunea Europeană, Isărescu a afirmat că este importantă asigurarea unei creşteri economice bazate pe productivitate şi competitivitate sporite, şi nu avansarea de termene.
"Nu mai cred în termene. În istoria României am recuperat de trei ori decalajele, dar dacă am analizat mai bine am văzut că tot eram în urmă. Această recuperare trebuie să fie reală, bazată pe productivitate şi competitivitate şi nu pe cifre nereale. (...) Dacă vom adopta euro în 2014 atunci cu siguranţă vom fi mai aproape de media UE", a mai spus Isărescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO