Prima pagină » Știri externe » Israelul, de acord să poarte discuții privind frontiera cu Libanul și să elibereze cinci deținuți

Israelul, de acord să poarte discuții privind frontiera cu Libanul și să elibereze cinci deținuți

Israelul declară, marți, că a fost de acord să poarte discuții pentru delimitarea frontierei sale cu Libanul. Statul adaugă că va elibera cinci deținuți libanezi reținuți de armata israeliană în ceea ce a numit un „gest față de președintele libanez”, potrivit Reuters.
Israelul, de acord să poarte discuții privind frontiera cu Libanul și să elibereze cinci deținuți
Sursa foto: Pexels
Iris Dutescu
11 mart. 2025, 18:38, Politic

O declarație a biroului premierului Benjamin Netanyahu a informat că Israelul a convenit cu Libanul, SUA și Franța să înființeze grupuri de lucru pentru a discuta linia de demarcație dintre cele două țări.

Deși Israelul s-a retras în mare parte din sudul Libanului, în temeiul unui acord de încetare a focului adoptat în noiembrie, trupele sale continuă să dețină cinci poziții pe vârful dealurilor din zonă, unde ar avea loc „activitate a Hezbollah”.

Acordul de încetare a focului a marcat capătul unui an de conflict între armata israeliană și gruparea armată libaneză Hezbollah, conflict care s-a desfășurat în paralel cu războiul din Gaza.

Luptele au culminat cu o amplă campanie aeriană și terestră israeliană care a slăbit puternic gruparea Hezbollah, susținută de Iran. Majoritatea comandamentului său militar a fost ucis de atacurile israeliene.