Creşterea preţurilor la gaze este determinată de majorarea preţului la gazele naturale din import. Astfel, în trimestrul al patrulea este estimat un preţ de 315 dolari/1.000 metri cubi, în creştere cu 40 de dolari comparativ cu perioada iulie – septembrie, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Ultima modificare a preţurilor la gaze a avut loc la începutul anului, când tarifele au scăzut în medie cu 3-5%, rezultând o diminuare cu circa 2,5% a facturii pentru consumul de gaze. De asemenea, cea mai recentă majorare a tarifelor la energia electrică a avut loc la 1 aprilie, când preţurile au crescut cu aproximativ 4%.
La sfârşitul lunii iunie, ANRE a anunţat că preţurile pentru gazele naturale şi energia electrică plătite de populaţie vor fi menţinute, în trimestrul al treilea, însă ar putea fi majorate până la sfârşitul anului.