Italia şi Olanda au ieşit din recesiune în trimestrul trei

Publicat: 13 11. 2009, 11:43
Actualizat: 06 11. 2012, 12:17

Economia Italiei a revenit pe creştere după cinci trimestre consecutive cu evoluţie negativă, sprijinită de relansarea activităţii din industrie şi servicii, potrivit institutului naţional de statistică. În ritm anual, Produsul Intern Brut s-a diminuat în al treilea trimestru cu 4,6%. Pentru ansamblul acestui an, guvernul de la Roma estimează o contracţie economică de 4,8%.

Recesiunea puternică (din Olanda – -n.r.) a fost depăşită, după patru trimestre de scădere economică”, a declarat economistul şef al biroului central de statistică olandez, Michiel Vergeer.

Economia Olandei s-a comprimat cu 3,7% în al treilea trimestru, comparativ cu perioada similară din 2008, evoluţie negativă mai puţin accentuată decât scăderea de 5,4% din trimestrul doi.