Deficitul pentru anul fiscal 2014 a scăzut cu 29% faţă de valoarea consemnată în anul anterior, 680 de miliarde de dolari, scrie The Wall Street Journal.
Deficitul din acest an reprezintă aproximativ o treime din cel înregistrat în anul 2009, când a atins nivelul record de 1.400 de miliarde de dolari.
Deficitul bugetar pentru anul 2014 reprezintă 2,8% din produsul intern brut (PIB), ajungând la cel mai scăzut nivel din anul fiscal 2007 până în prezent.
Economia SUA a intrat în recesiune la finalul anului 2007, ceea ce a determinat creşterea deficitului bugetar până în 2010. După acest an, pe fondul revenirii economice, deficitul bugetar a început să coboare.
Reducerea deficitului în perioada 1 octombrie 2013-30 septembrie 2014 s-a produs datorită creşterii veniturilor la bugetul de stat, pe fondul scăderii ratei şomajului şi a unor majorări de taxe pentru persoanele cu venituri mari.
De altfel, în luna septembrie guvernul federal a raportat un excedent bugetar de 105,8 miliarde de dolari, în creştere faţă de aceeaşi lună din 2013, când a fost înregistrat un excedent de 75,1 miliarde de dolari.