Japonia vrea să găzduiască reuniunile FMI şi BM de anul viitor

Guvernul Japoniei va propune organizarea reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Mondiale (BM) la Tokyo anul viitor, ca dovadă de sprijin pentru eforturile ţării de a se recupera după cutremurul şi valul tsunami catastrofal din luna martie, transmite Reuters.

Urmărește
7 afișări

Propunerea are sprijin informal din partea mai multor ţări şi ar marca prima găzduire a reuniunilor anuale ale FMI şi BM în Japonia din ultimii 48 de ani, a declarat vineri ministrul japonez al Finanţelor, Yoshihiko Noda.

"Vrem să găzduim această reuniune pentru a demonstra că Japonia şi zonele afectate de dezastru se recuperează. Va fi de asemenea o şansă de a prezenta Asia ca pe un motor de creştere în economia globală", a arătat el.

Aproape toate reuniunile ar urma să fie organizate la Tokyo, însă este posibil ca unii delegaţi să viziteze alte zone ale coastei de nord-est a Japoniei, care au fost lovite de catastrofa naturală din martie, a continuat oficialul.

Un cutremur cu magnitudinea de nouă grade şi un val tsunami înalt de peste zece metri au lovit pe 11 martie coasta de nord-est a Japoniei, lăsând în urmă peste 24.000 de morţi şi dispăruţi şi declanşând topirea parţială a reactoarelor unei centrale nucleare, cea mai gravă criză de acest fel din ultimii 25 de ani.

Guvernul de la Tokyo estimează că pagubele materiale ar putea depăşi 300 de miliarde de dolari, de departe cel mai costisitor dezastru natural din istoria lumii.

Parlamentul japonez a aprobat recent un buget de urgenţă de 50 de miliarde de dolari pentru a degaja zonele afectate şi pentru a furniza sinistraţilor locuinţe temporare. Noda a arătat că guvernul ar putea propune un nou pachet de cheltuieli pentru a acoperi eventuale scăpări ale bugetului de urgenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici