Jean-Claude Juncker: UE nu va avea atitudine ostilă, dar negocierile cu Marea Britanie vor fi „foarte dificile”/ Ce spune Germania
Jean-Claude Juncker a declarat că i-a transmis premierului Theresa May că Uniunea Europeană „nu va avea atitudine ostilă” faţă de Marea Britanie, precizând însă că negocierile vor fi „foarte, foarte dificile”.
Preşedintele Comisiei Europene a discutat telefonic cu premierul britanic după discursul rostit marţi de Theresa May.
Premierul Theresa May a semnalat marţi că Marea Britanie nu va rămâne membră a pieţei unice a Uniunii Europene, dar doreşte un acord pentru menţinerea accesului la uniunea vamală europeană.
Într-un discurs care cel mai probabil are rolul creării unor condiţii de negociere favorabile Londrei, May a afirmat: „Nu vrem o apartenenţă parţială la UE, nici o asociere cu UE, nimic care să ne lase jumătate în interiorul UE şi jumătate în afară. Nu vrem adoptarea unui model adoptat deja de alte ţări”. În schimb, premierul britanic crede că va exista o perioadă de tranziţie şi vrea apartenenţa la uniunea vamală comunitară. În plus, Theresa May a semnalat că acordul pe tema Brexit va fi supus votului Parlamentului britanic, ceea ce lasă deschisă, cel puţin teoretic, posibilitatea rămânerii Marii Britanii în UE.
Germania a transmis, miercuri, Marii Britanii că nu va putea menţine accesul la piaţa internă a Uniunii Europene dacă nu va respecta normele fundamentale UE, cerând Guvernului Theresa May să declanşeze procedura de părăsire a Blocului comunitar, relatează site-ul agenţiei Reuters.
„Negocierile cu Marea Britanie vor putea începe abia după ce Londra va declanşa procedura de ieşire din Uniunea Europeană”, a declarat Ulrike Demmer, purtătorul de cuvânt al Guvernului Angela Merkel.
Întrebat despre anunţul premierului Theresa May că Marea Britanie ar urma să părăsească piaţa UE, oficialul german a refuzat să facă vreun comentariu.
„Statele UE rămân unite în poziţia privind respectarea celor patru libertăţi fundamentale” – circulaţia persoanelor, bunurilor, capitalului şi serviciilor, a subliniat Demmer.
Premierul Theresa May a semnalat marţi că Marea Britanie nu va rămâne membră a pieţei unice a Uniunii Europene, dar doreşte un acord pentru menţinerea accesului la uniunea vamală europeană.
Într-un discurs care cel mai probabil are rolul creării unor condiţii de negociere favorabile Londrei, May a afirmat: „Nu vrem o apartenenţă parţială la UE, nici o asociere cu UE, nimic care să ne lase jumătate în interiorul UE şi jumătate în afară. Nu vrem adoptarea unui model adoptat deja de alte ţări”.
În schimb, premierul britanic crede că va exista o perioadă de tranziţie şi vrea apartenenţa la uniunea vamală comunitară. În plus, Theresa May a semnalat că acordul pe tema Brexit va fi supus votului Parlamentului britanic, ceea ce lasă deschisă, cel puţin teoretic, posibilitatea rămânerii Marii Britanii în UE.