„Pe termen scurt, principalul risc este deflaţia, un element care nu a apărut de mult timp. Dacă ne vom confrunta cu adevărat cu un asemenea scenariu, atât recesiunea, cât şi revenirea ulterioară vor fi mai complicate. În mod paradoxal, odată criza terminată, ne-am putea confrunta din nou cu riscul inflaţiei, din cauza măsurilor actuale de asigurare a lichidităţilor”, a afirmat Strauss-Kahn.
Deflaţia, definită ca scăderea prelungită a preţurilor, este considerată nefastă pentru economie.
FMI a estimat, la mijlocul lunii martie, că există un risc ridicat al apariţiei deflaţiei în SUA şi Japonia, dar mai puternic în Europa.
Spania a înregistrat în martie, comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut, inflaţie negativă pentru prima dată de la implementarea sistemului de monitorizare a preţurilor, în 1961.
În Irlanda, preţurile au scăzut în ianuarie şi februarie.
Cele mai ameninţate state europene de apariţia deflaţiei sunt Marea Britanie, Irlanda şi Spania, potrivit Standard & Poor’s.