JP Morgan a dat afară directorul pentru ipoteci, în urma suprataxării unor clienţi

JP Morgan Chase, a doua mare bancă din SUA, l-a dat afară pe directorul însărcinat cu creditele ipotecare, David Lowman, după ce a suprataxat pentru împrumuturi membri activi ai armatei şi a confiscat ilegal proprietăţile altor clienţi, transmite Bloomberg.

Urmărește
4 afișări

"Am decis împreună cu David Lowman că trebuie să plece din companie", a declarat Frank Bisignano, şeful operaţiunilor în domeniul creditelor pentru locuinţe, într-o notă internă obţinută de Bloomberg.

JPMorgan a luat măsuri în acest an pentru a redresa divizia de credite ipotecare, care a înregistrat în primul trimestru pierderi de cel puţin 3,3 miliarde de dolari.

Lowman a ocupat funcţia de director la JP Morgan de la plecarea sa de la Citigroup, în 2006.

Băncile americane se confuntă cu probleme şi pierderi generate de creditele ipotecare neperformante şi litigii.

Preţurile locuinţelor din 20 de oraşe americane importante au scăzut cu 5,1% în primul trimestru, acesta fiind cel mai amplu declin după cel din primele trei luni ale anului 2009, potrivit unui indice calculat de S&P/Case-Shiller.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici