FSLCP consideră că statul trebuie să creeze un sistem de sprijinire prin măsuri fiscale, administrative şi financiare a companiilor din toată economia, în timp ce debitele acestora către stat ar trebui reeşalonate în funcţie de factori precum vechimea şi urgenţa lor, potrivit unui document prezentat marţi.
Pentru protecţia salariaţilor din întreaga economie împotriva concedierilor, Federaţia apreciază că Guvenul ar trebui să elaboreze o Ordonanţă de Urgenţă care să permită salariaţilor disponibilizaţi păstrarea cărţilor de muncă la sediul firmelor la care au fost angajaţi pentru cel puţin şase luni, perioadă în care aceştia vor primi ajutoare de şomaj de la stat.
În acelaţi timp, angajatorul ar urma să acorde din surse proprii o sumă de bani, pentru cel mult 12 luni, care se va adăuga la ajutorul de şomaj până ce suma totală acordată angajatului disponibilizat va ajunge la valoarea integrală a salariului acestuia înainte de disponibilizare.
O altă propunere a FSLCP este acordarea unui ajutor nerambursabil de 2.000 euro pentru şomerii care intenţionează să dezvolte o afacere proprie.
Astfel, aceste persoane ar urma să fie scutite de plata oricăror obligaţii fiscale faţă de stat, pentru o perioadă de doi ani, dar ar urma să aibă acces la credite cu dobânzi minime pe care le-ar rambursa nu mai devreme de o perioadă de graţie de 12 luni.
Totodată, ar trebui limitată angajarea persoanelor peste limita pensionării, iar Guvernul ar trebui să emită o Ordonanţă de Urgenţă prin care să acorde oricărui salariat posibilitatea de a contesta închiderea companiei în care lucrează. Federaţia apreciază că este necesară creşterea cuantumului ajutorului de şomaj la 90% din salariul unui angajat în momentul disponibilizării.
O altă propunere vizează modificarea regulamentului privind ajutoarele de stat pentru firmele cu capital privat şi de stat, precum şi eliminarea discrepanţelor neconcurenţiale între medicamentele româneşti şi cele importate. De asemenea, fermierii ar trebui susţinuţi financiar pentru a asigura siguranţa alimentară a populaţiei în 2009.