- Home
- Economic
- ARAD, (24.06.2015, 14:25)
- , Marian Buga
Judeţul Arad va exporta apă potabilă în Ungaria. Va fi construită o conductă cu 10 milioane de euro
Judeţul Arad va exporta apă potabilă în Ungaria, iar în acest sens va fi construită, începând cu luna iulie, o conductă de 33 de kilometri între Arad şi Bekes, în baza unui parteneriat semnat încă din 2011, investiţia de zece milioane de euro fiind suportată de partea ungară.
Urmărește
855 afișări
Judeţul Arad va exporta apă potabilă în Ungaria. Va fi construită o conductă cu 10 milioane de euro (Imagine: Shutterstock)
Reprezentanţii Companiei de Apă Arad au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că au fost obţinute toate autorizaţiile şi avizele necesare pentru proiectul privind construirea unei conducte prin care să se vândă apă potabilă unor regiuni din Ungaria, iar lucrările efective vor începe în jurul datei de 1 iulie.
Purtătorul de cuvânt al companiei arădene, Oana Hantig, a precizat că va fi construită o conductă cu o lungime de 33 de kilometri, investiţia fiind de aproximativ zece milioane de euro, fonduri alocate de partea ungară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
”Pentru această lucrare, constructorul are la dispoziţie un an, data preconizată pentru finalizare fiind 30 iunie 2016. După această dată, şi după execuţia probelor, livrarea de apă către Ungaria se va face la preţul ce urmează a fi stabilit conform unei formule de calcul şi care va fi actualizat în momentul începerii livrării. Se vor livra, în medie, 22.000 mc/zi, dar maximum 30.000 mc/zi”, a declarat Hantig.
Proiectul a fost anunţat de conducerea Consiliului Judeţean Arad, care controlează Compania de Apă, încă din 2011, iar construirea efectivă a conductei trebuia să înceapă în 2012. Autorităţile spun însă că anumite studii necesare au durat mai mult de cât se estimase.
"S-a urmărit să se îndeplinească toate solicitările venite din partea autorităţilor competente, vizând studiile din care să reiasă faptul că această exploatare suplimentară nu va afecta în niciun fel alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor din judeţul Arad, nici în prezent şi nici în viitor. Aceste studii au fost realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, fiind de lungă durată”, a precizat sursa citată.
În 2011, autorităţile din Arad şi Bekes (Ungaria) semnaseră actele de constituire a unei societăţi mixte prin intermediul căreia judeţul Arad va exporta apa potabilă.
Societatea înfiinţată se numeşte Aqua Trans Mureşul SA, cu capital mixt româno-ungar. Firma a semnat cu Consiliul Judeţean Arad un contract prin care a concesionat 20 de foraje de apă.
Colaborarea dintre părţi în vederea transferului de apă potabilă peste graniţă a început în 2004, la solicitarea autorităţilor ungare, care spun că pânza freatică din zona Bekes oferă apă de calitate inferioară, care trebuie intens procesată pentru a fi potabilă.
Autorităţile din cele două judeţe spun că beneficiarii parteneriatului vor fi peste 350.000 de oameni din 60 de localităţi ale judeţului Bekes, unde apa nu respectă normele europene, fiind contaminată cu arseniu.
Judeţul Arad foloseşte în acest moment 30 la sută din disponibilul de apă potabilă, urmând ca 30 la sută să fie furnizată în Ungaria, iar judeţului Arad să-i rămână o rezervă de 40 la sută, conform normelor de siguranţă impuse de standardele UE.
Citește pe alephnews.ro: Elon Musk: Am epuizat suma cumulativă a cunoștințelor umane
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ce faci atunci când nu te vede nimeni? Locuitorii din Utah au cele mai multe curiozități și se informează despre sex
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Corina Ungureanu a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 15 ani de când s-a retras din gimnastică
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe