- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Jumătate dintre IMM-uri, afectate grav sau foarte grav de criza financiară
Jumătate dintre IMM-uri sunt afectate grav sau foarte grav de criza economică şi financiară, potrivit unui sondaj realizat în luna aprilie de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), care arată că doar 2% dintre firme nu resimt efectele crizei.
Preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu (Imagine: Mediafax Foto)
Sondajul realizat în cele opt regiuni de dezvoltare a arătat că 23,53% dintre firmele intervievate au fost afectate "la un nivel catastrofal" de criza financiară, iar la 25,49% efectele negative au fost foarte mari.
De asemenea, 36,27% dintre IMM-urile respondente au recunoscut un impact mediu al noului climat economico-financiar asupra activităţii lor, iar 11,76% dintre acestea au declarat că afacerile pe care le derulează au avut de suferit doar în mică măsură.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Avem misiunea să apărăm Democrația în România. Pentru că am trăit în Comunism. Dictatură. Ceaușescu!
-
Donald Trump şi Olaf Scholz au vorbit la telefon. Au convenit că războiul din Ucraina durează „de prea mult timp”
-
Oficial american: Pakistanul dezvoltă rachete care ar putea lovi SUA
-
Preşedinţii Rusiei şi Uzbekistanului au vorbit despre asasinarea generalului rus de către un uzbec
"Faptul că doar 2% dintre firme, adică doar două firme din 100 spun că profitul s-a menţinut pe un trend ascendent în condiţii de criză este o chestiune foarte gravă la care nici eu nu m-am aşteptat. În aceste condiţii, ne aşteptăm la un număr mare de falimente şi la scăderea cifrei de afaceri şi trecerea pe pierdere", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.
Pe de altă parte, majoritatea întreprinzătorilor (80% dintre respondenţi) consideră că măsurile adoptate de autorităţile publice pentru a reduce impactul crizei economice asupra IMM-urilor sunt nesatisfăcătoare, iar pentru 13% acestea sunt satisfăcătoare.
Doar 1% dintre intervievaţi au apreciat ca bune măsurile autorităţilor. În România sunt înregistrate peste 600.000 de întreprinderi mici şi mijlocii.
"Aceste rezultate ar trebui să dea de gândit autorităţilor publice pentru că dacă nu se iau măsuri ne vom trezi cu rezultate mult mai slabe decât s-a anticipat", a afirmat Nicolescu.
În aceste condiţii, reprezentantul Consiliului IMM-urilor a apreciat că firmele ar putea să apeleze la ajutoare de stat care să le sprijine activitatea.
"Doar 4% dintre firme au beneficiat de ajutor de stat în ultimele şase luni, deşi 70% dintre respondenţi au afirmat că au nevoie de ajutor de stat într-o măsură foarte mare şi mare. În criză, când putem să utilizăm aceste instrumente, acestea sunt foarte puţin promovate", a adăugat Nicolescu.
El a precizat că deşi la nivelul Comisiei Europene suma maximă care poate fi acordată ca ajutor de stat a crescut de la 200.000 de euro la 500.000 de euro, în România nu s-a reglementat acest lucru.
"Ne împrumutăm de la Banca Mondială sau de la alte instituţii, în loc să facem ceea ce este mult mai uşor - să nu impozităm profitul reinvestit în producţia de produse ecologice, să subvenţionăm dobânzile bancare, să acordăm garanţii. Este necesară modificarea rapidă a procedurilor de acordare a ajutoarelor de stat, respectiv simplificarea acestora şi creşterea sumei maxime", a menţionat Nicolescu.
Sondajul a relevat că peste jumătate dintre firme nu cunosc condiţiile şi procedurile de acordare a ajutoarelor de stat.
O altă modalitate de a obţine fonduri pentru susţinerea IMM-urilor ar putea să fie în opinia lui Nicolescu trecerea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la Ministerul IMM-urilor.
"În condiţiile în care în acest an Ministerul IMM-urilor a primit un buget mic pentru susţinerea firmelor, ar fi util ca Registrul Comerţului să treaca la minister. Astfel, banii care se strâng din activitatea ONRC să vină la minister pentru a extinde finanţările la programele de la bugetul de stat", a mai spus Nicolescu.
CNIPMMR a finalizat, de asemenea, evaluarea situaţiei de ansamblu a IMM-urilor din România în semestrul doi din 2008, care arată o degradare a evoluţiei firmelor mici şi mijlocii. Evaluarea se face pe baza analizei a 24 de indicatori macroeconomici şi a unui interviu în rândul întreprinzătorilor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO