Afacerile centrului de outsourcing al Société Generale în România au urcat cu peste 50% anul trecut
Compania, înfiinţată în România în anul 2011 având ca acţionari BRD – Groupe Societe Generale şi Genefinance, o divizie a grupului francez, funcţionează ca un shared service center, o platformă cu experţi în domeniile financiar-contabil şi resurse umane (HR) care să să deservească sucursale şi filiale Societe Generale din Europa.
SG EBS a avut în primul an de funcţionare 16 angajaţi şi afaceri de 3,32 milioane lei, cu o pierdere înregistrată la finele anului de 4,5 milioane lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.
Anul trecut, compania a ajuns la 144 de salariaţi şi continuă să recruteze intensiv personal pentru serviciile pe care le furnizează, publicând numeroase anunţuri de angajare pe site-urile de profil.
Veniturile totale înregistrate în 2013 au crescut cu 50,2% faţă de anul precedent, la 31,75 milioane lei (7,18 milioane de euro), iar cheltuielile au avansat cu 49%, ajungând la 28,6 milioane lei (6,47 milioane de euro).
Totodată, profitul net a urcat de la 1,94 milioane lei la 2,96 milioane lei (670.000 euro), care va fi reinvestit după scăderea cotei de 5% pentru formarea fondului de rezervă, fără acordare de dividende, potrivit unei decizii a acţionarilor.
Totodată, aceştia au stabilit ca remunerarea directorilor companiei să se încadreze într-o limită generală de 2 milioane lei brut.
Anul trecut, Frederic Oudea, preşedintele director general al SocGen, afirma referitor la centrul de expertiză că România a fost aleasă ca locaţie în urma unui studiu efectuat pe ţările din Europa, fiind considerată cea mai potrivită pentru platforma care să deservească filialele grupului.
Francezii au o strategie de creştere rapidă, oferind pentru posturile scoase la concurs pachete salariale atractive, perioade de training şi oportunităţi de avansare în cadrul companiei sau grupului.