Justin Trudeau: Lucrăm din greu pentru a-l convinge pe Donald Trump de beneficiile NAFTA
„Lucrăm din greu pentru a ne asigura că vecinul nostru din sud recunoaşte cât de bun este NAFTA şi faptul că a fost benefic pentru economia noastră, pentru economia lor şi a lumii„, a spus Trudeau, prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia).
Negociatori din Canada şi SUA s-au întâlnit la Montreal pentru a stabili o nouă versiune a acordului comercial, după ce Donald Trump a insistat că înţelegerea defavorizează companiile şi angajaţii americani.
Canada este cel mai mare partener comercial al Statelor Unite şi se bucură de una dintre cele mai importante relaţii comerciale din lume – în valoare de aproape 882 miliarde de dolari în 2016.
Acordul Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA) a fost semnat în 1992 între SUA, Canada şi Mexic. NAFTA acoperă o piaţă de 375 milioane de consumatori, iar scopul acestui acord este liberalizarea omerţului cu produse şi servicii, prin eliminare de bariere tarifare şi netarifare între părţi şi prin liberalizarea investiţiilor intra-zonale.