- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Jysk deschide noi magazine în 2009
Retailerul danez de mobilă şi decoraţiuni interioare Jysk va deschide în acest an, în România, între trei şi cinci magazine, reţeaua urmând să ajungă astfel la 13-15 unităţi.
Jysk deschide noi magazine în 2009
"În 2009 sunt planificate deschideri la Piteşti, Suceava, Constanţa şi probabil până la sfârşitul anului al doilea magazin la Timişoara şi primul magazin în Bucureşti", a declarat agenţiei MEDIAFAX Steen Hansen, directorul general al firmei Nordic Investments Fund Retail, care administrează, în sistem de franciză, reţeaua Jysk din România.
Primul magazin din acest an va fi deschis, săptămâna viitoare, la Piteşti, iar unităţile de la Suceava şi Constanţa vor fi inaugurate în această primăvară, în incinta galeriilor comerciale ale hipermarketurilor real,-.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
Firma se aşteaptă să angajeze 80 de persoane în acest an, pentru a susţine procesul de extindere a reţelei.
Jysk a deschis primul magazin din România în martie 2007, la Oradea. Reţeaua numără în prezent zece unităţi comerciale, în Oradea (două magazine), Satu Mare, Baia Mare, Târgu Mureş, Timişoara, Galaţi, Cluj Napoca, Deva şi Arad.
Cu excepţia magazinului din Târgu Mureş, restul unităţilor comerciale sunt situate în incinta galeriilor comerciale ale hipermarketurilor real,-.
Suprafaţa medie a magazinelor Jysk este de 1.500 de metri pătraţi, dar sunt şi unităţi cu spaţii de vânzare de 2.100 de metri pătraţi.
Referitor la evoluţia cursului de schimb, Hansen spune că devalorizarea leului afectează afacerile companiei din acest an.
"Noi plătim furnizorii în euro, şi cum veniturile noastre sunt în lei, s-ar putea înregistra pierderi din schimbul valutar. Populaţia este de asemenea influenţată de creşterea cursului, care determină o scădere a consumului. Astfel, prognoza privind avansul încasărilor pentru anul 2009 faţă de 2008 este mai mică decât ar trebui să fie în condiţii normale", a mai spus Hansen.
Reţeaua daneză cu profil de discount Jysk este prezentă în 32 de state şi are peste 450 de magazine, majoritatea în Europa.
Principalii jucători din retailul românesc cu mobilă şi decoraţiuni sunt Mobexpert, IKEA, Elvila, Staer şi kika.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate