Kalaşnikov vs Beretta, arma la care renunţă armata şi armamentul compatibil NATO la care trece

Bădălău spune că ARX 160 a fost supusă unor teste cu trupele speciale şi sr fi fost pe placul acestora; oficial, ministerul Apărării nu a oferit prea multe informaţii, pe care nu le consideră de interes public. Dar mai devreme sau mai târziu armata va trebui să schimbe armele, iar ARX 160 va fi cea mai convenabilă ofertă, dat fiind că va fi produsă local, şi va fi, probabil, preferata.

La ce renunţă armata? Arma are mai multe variante, dar este în esenţă aceeaşi, Kalaşnikovul inventat de rusul Mihail Kalaşnicov, o armă simplă, gândită să poată fi fabricată folosind în fabrici femeile şi copii, soţii sau taţii fiind pe front. Simplitatea armei, cu numai opt componente în mişcare, a făcut posibilă copierea acesteia, mai târziu, chiar şi în fierării săteşti din Pakistan. Un soldat antrenat are nevoie de numai 50 de secunde pentru a o demonta, astfel că întreţinerea se face extrem de uşor.

La 70 de ani de la începerea producţiei, AK 47 rămâne un succes, statisticile indicând că peste 100 de milioane de exemplare au fost fabricate în lume, fiind este cea mai ucigătoare invenţie umană.

AK-47 a fost sau este folosit de armatele din 70 de state ale lumii şi a făcut parte din dotarea Viet Cong, a miliţiilor din Beirut, a insurgenţilor palestinieini din Gaza şi a gherilelor din Irak. Un Kalaşnikov apare pe emblema Hezbollah, pe steagul Mozambicului, şi are o încărcătură aparte în simbolistica Jihadului.

Mihail Kalaşnikov şi-a apărat în creaţia, în repetate rânduri: “Multe ţări o folosesc pentru a se apăra. Partea negativă a lucrurilor apare cănd lucrurile scapă de sub control, pentru că şi teroriştii vor să folosească arme simple şi eficiente. Vina morţii celor ucişi de AK-47 nu o poartă creatorul armei, ci politicienii”.

În anii ’50 Uniunea Sovietică a început transferul tehnologiei de fabricaţie a puştii automate AK-47 către 18 state din sfera sa de influenţă, care au primit licenţa de fabricare a armei. Pe măsură ce calităţile armei au devenit din ce în ce mai cunoscute, alte state au început fabriarea de clone ale automatului, fără aprobarea Moscovei.

După căderea comunismului Rusia a considerat că licenţele acordate au expirat, în timp ce producătorii din fostul bloc estic au continuat să producă AK-47.

De aici un adevărat război al licenţelor purtat la începutul anilor 2000 de Rosoboronexport cu statele din fostul bloc estic/ Dar, după decenii de producţie în Europa, Asia, Africa sau Orientul Mijlociu, automatul Kalaşnikov a evoluat mult faţă de originalul de la Ijmaş, iar situaţia a fost sintetizată bine de un analist care a spus: “Poziţia Rosoboronexport echivalează cu cea a Chinei, în cazul în care aceasta ar solicita o taxă pentru fiecare armă de foc, pentru că au inventat praful de puşcă în urmă cu 700 de ani”.

În România au fost dezvoltate versiuni specializate de AKM-uri, românii venind cu inovaţii privind patul rabatabil sau greutatea mai redusă, pentru paraşutişti. Au fost aduse îmbunătăţiri la încărcătoare, instrumentele de ochire, pentru vedere pe timp de noapte, muniţie sau au fost ataşate aruncătoare de grenade.

Pistolul-mitralieră, calibrul 7,62 mm, model 1963, primul fabricat la Cugir, are o greutate de 3,6 kg, o lungime de 870 mm fără baioneta-pumnal şi 1020 mm cu baioneta-pumnal, ţeavă ghintuită, foloseşte cartuşe calibrul 7,62, are o cadenţă de tragere de 600 cartuşe/minut şi o bătaie eficace de 400 m. Bătaie maximă este de 3000 m, dar la 1500 m se pierde efectul omorâtor al glonţului. Arma are un încărcător cu 30 de cartuşe şi un sistem de ochire mecanic.

Arma a suferit unele transformări, având o variantă semiautomată, un model cu pat rabatabil, o versiune cu ţeavă scurtă. Exportată în America, arma este cunoscută drept AIMS, SAR-1, WASR 10, Romak 1 şi WUM 1.

PM model 1963 a fost folosit în războiul din Vietnam, războiul civil angolez, războiul Iran-Irak, revoluţia română din 1989, războiul din Golf, în conflictele din spaţiul fostei Iugoslavii, în conflictele contra insurgenţilor din Jammu şi Caşmir, în războiul civil din Sierra Leone,n războiul din Afganistan, războiul din Irak sau războiul civil libian din 2011.

Cu ce s-ar putea dota armata română? ARX 160 nu are aceeaşi istorie bogată pe care o are Kalaşnikovul, fiind lansată în 2008, pentru foreţele armate italiene, ca parte a unui program denumt Soldato Futuro (Soldatul Vitorului). Dar lipsa de istorie a armei este compensată de istoria bogată a companiei Beretta, care începe în 1526, companie care a livrat arme pentru practic fiecare conflict armat major european, începând cu 1650.

În jur de 30.000 de arme au fost livrate între 2008 şi 2014 către armata italiană, forţele navale italiene şi forţele speciale italiene, fiind folosite şi în Afghanistan. În prezent se derulează un program de înlocuire a vechilor arme de asalt Beretta AR 70/90 cu ARX 160, menită să devină puşca de asalt standard a armatei italiene.

Arma s-a mai aflat în atenţia mai multor armate, printre care cea americană, care voia să înlocuiască carabinele M4, cea argentiniană (un acord de producţie pe plan local a fost semnat în decembrie 2016), dar şi a armatelor indiene şi franceze.

Beretta ARX 160 cântăreşte 3 kg, foloseşte muniţie NATO calibrul 5,56, dar există şi variante pentru 7,62x39, trage între 600 şi 700 de lovituri pe minut, foloseşte încărcătoare cu 30 sau 100 de cartuşe, fiind compaibilă, în unele variante, şi cu încărcătoarele Kalaşnikovului. Arma are cinci variante, iar din modelul original a fost derivată arma modulară ARX 200. Este folosită în 16 ţări, printre care Egipt, Mexic, Polonia, Qatar, Thailanda, Emiratele Arabe sau SUA.