Prima pagină » Economic » ANAF: Prejudiciu de peste 8,2 milioane de lei în domeniile deşeurilor reciclabile şi construcţiilor

ANAF: Prejudiciu de peste 8,2 milioane de lei în domeniile deşeurilor reciclabile şi construcţiilor

Inspectorii antifraudă ai ANAF au stabilit un prejudiciu de 8,2 milioane de lei adus bugetului de stat, în urma unor verificări făcute în luna octombrie la mai multe firme din domeniul deşeurilor reciclabile.
ANAF: Prejudiciu de peste 8,2 milioane de lei în domeniile deşeurilor reciclabile şi construcţiilor
Cosmin Pirv
21 nov. 2023, 13:57, Economic

Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au făcut în luna octombrie controale la societăţi comerciale din Bucureşti-Ilfov care activează pe piaţa de operatori deşeuri reciclabile şi prestări de servicii în domeniul construcţiilor.

„Societăţile verificate au înregistrat în evidenţele contabile achiziţii fictive de bunuri sau servicii de la diferite persoane fizice şi juridice, procedând astfel la diminuarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului şi crearea unei aparenţe licite a tranzacţiilor”, transmite ANAF.

Prejudiciul adus bugetului de stat este de 8,2 milioane de lei, reprezentând taxă pe valoare adaugată şi impozit pe profit.

Pentru continuarea cercetărilor au fost sesizate organele de urmărire penală.