„Colegii noştri au depistat mai multe autocare care transportau ilegal ţigarete”, a spus Ioniţă.
El a adăugat că o parte din ţigările de contrabandă din Grecia reprezintă marfă contrafăcută adusă din China.
Sorin Blejanar, preşedintele ANAF, şi reprezentanţii conducerii Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) au fost prezenţi miercuri la Giurgiu la ceremonia de absolvire a primelor zece echipe canine instruite cu sprijinul JTI pentru combaterea evaziunii cu ţigarete.
În fiecare lună, pentru întreţinerea unui câine, respectiv hrană şi medicamentaţie, se alocă circa 300 lei. De asemenea, un câine distruge zilnic, la pregătire, circa 3-4 cartuşe de ţigări. ANV are 50 de câine, dintre care 38 sunt specializaţi în depistarea ţigaretelor ilegale, iar restul sunt dresaţi să identifice drogurile.