La înmatriculările de autoturisme noi, România se situează pe poziţia 14 în UE în primele zece luni

Publicat: 18 11. 2021, 07:02
Actualizat: 18 11. 2021, 07:04

În luna octombrie 2021, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 30,3% faţă de octombrie 2020, la 665.001 unităţi.

În primele zece luni din 2021, au fost înmatriculate în UE un număr de 8.191.709 autoturisme reprezentând o creştere cu 2,2% faţă de perioada similară din 2020. Au fost înregistrate creşteri ale înmatriculărilor de autoturisme noi, faţă de primele zece luni din 2020 în: Italia (+12,7%), Spania (+5,6%), Franţa (+3,1%), , Germania înregistrând o scădere de 5,2%.

În ceea ce priveşte constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme noi înmatriculate în total Europa sunt reprezentate de grupul VW cu 2.535.993 unităţi, în creştere cu 2,9%, urmate de grupul Stelantis cu 2.029.330 unităţi, în creştere cu 3,2% şi de Grupul Renault cu 889.585 unităţi, în scădere cu 10,8% (din care Dacia: 329.228 unităţi, în scădere cu 0,2% faţă de primele zece luni din 2020). Autoturismele marca Ford au reprezentat în perioada ianuarie-octombrie 2021 un număr de 457.306 unităţi noi înmatriculate, în scădere cu 14,6% faţă de perioada similară din 2020.