Lagarde: Programul de ajustare din Grecia este într-o fază dificilă. Reformele progresează încet

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a declarat luni că programul de "ajustare" derulat în Grecia este într-o "fază dificilă", reformele progresând încet în timp ce economia continuă să se contracte, transmite Reuters.

Urmărește
341 afișări
Imaginea articolului Lagarde: Programul de ajustare din Grecia este într-o fază dificilă. Reformele progresează încet

Lagarde: Programul de ajustare din Grecia este într-o fază dificilă. Reformele progresează încet (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Avertismentul lui Lagarde a fost lansat la scurt timp după aprobarea, de către FMI, a celei de-a şasea tranşe, de 2,2 miliarde euro, din programul de finanţare externă convenit de Grecia cu FMI în mai 2010.

Lagarde a cerut noului guvern de la Atena, de uniune naţională, să implementeze măsurile convenite. Ea a declarat că procesul de ajustare fiscală trebuie să fie principala prioritate a cabinetului condus de Lucas Papademos.

"Noul guvern ar trebui să-şi folosească mandatul larg pentru a implementa ferm programul, cea mai bnuă modalitate de a ajuta Grecia să facă faţă riscurilor cu care se confruntă", a afirmat ea.

Grecia a încheiat în luna mai a anului trecut un acord de finanţare externă de 110 miliarde euro, pe trei ani, cu Comisia Europeană şi FMI.

Contribuţia creditorului de la Washington la programul de împrumuturi este de 30 miliarde euro, din care au fost plătite până acum 20,3 miliarde euro, inclusiv tranşa de 2,2 miliarde euro aprobată luni.

Înainte de apboarea tranşei în Consiliul Executiv al FMI, Papademos şi liderii partidelor din noua coaliţie de la Atena au dat asigurări să vor respecta termenii acordului de împrumut.

O misiune a FMI va merge săptămâna viitoare la Atena pentru discuţii preliminare privind măsuri de politică economică.

Lagarde a afirmat că reformele economice ar trebui accelerate pentru a consolida competitivitatea Greciei prin creşterea productivităţii.

Ea a arătat de asemenea că participarea creditorilor privaţi la salvarea Greciei şi sprijinul financiar prelungit, la dobânzi mici, acordat de ţările din zona euro reprezintă elemente esenţiale ale efortului de reducere a datoriilor statului elen.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici