Prima pagină » Economic » Avocat: Legea de limitare a vânzării terenurilor agricole către străini este neconstituţională

Avocat: Legea de limitare a vânzării terenurilor agricole către străini este neconstituţională

Legea de limitare a vânzării terenurilor agricole către străini este „cel mai bolşevic normativ apărut după 1989” şi „prezintă foarte multe aspecte de neconstituţionalitate”, a declarat joi, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Fermierii Romaniei, avocatul Cristian Popescu.
Avocat: Legea de limitare a vânzării terenurilor agricole către străini este neconstituţională
Dan Straut
21 iun. 2018, 13:20, Economic

„Legea aceasta este cel mai bolşevic act normativ . Dincolo de dualitatea români/străini, legea îi loveşte exact pe fermieri, pe cetăţenii români, prezintă foarte multe aspecte de neconstituţionalitate”, a spus avocatul.

„Practic, acum nu mai poţi cumpăra pământ într-o comună dacă nu locuieşti acolo, şi asta de cel puţin trei ani. În aceste condiţii, cum se mai poate vorbi despre dezvoltarea fermelor, despre investiţii în agricultură?”, a mai spus Cristian Popescu.

Fermierii şi specialiştii din agricultură s-au reunit joi, 21 iunie, într-o nouă ediţie a conferinţei MEDIAFAX Talks about Fermierii Romaniei: Pretul Corect al Recoltei din 2018, organizată în colaborare cu Agrointeligenţa. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul CEC Bank, Asociaţia Producătorilor de Porumb din România, Popovici Niţu Stoica şi Asociaţii, Cartagris, Frisomat, Timac Agro.