Lazea despre Prima casă: Sunt 1001 de detalii care pot face diferenţa dintre succes şi eşec
Ideea programului Prima casă este bună, dar există "1001 de detalii care pot face diferenţa dintre succes şi eşec", cel din urmă însemnând acoperirea eventualelor neplăţi ale persoanelor care beneficiază de credite din banii contribuabilor, a declarat miercuri economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.

Lazea despre Prima casă: Sunt 1001 de detalii care pot face diferenţa dintre succes şi eşec (Imagine: Silviu Matei / Mediafax Foto)
"Generic, ideea este bună. Diavolul este în detalii. S-ar putea ca micile detalii să ofere programului alt sens sau conţinut", a spus Lazea.
El a spus că autorităţile nu au anunţat, de exemplu, dacă se vor garanta finanţările pentru achiziţiile de locuinţe existente sau nou construite.
"Sunt 1001 de detalii care pot face diferenţa dintre succes şi eşec. Eşecul înseamnă ca din banii contribuabililor să se acopere eventuala neplată a celor ce beneficiază de acest credit", a spus Lazea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
Totodată, economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, a arătat că implementarea este "cheia succesului" acestui program. El a menţionat că în prezent în România există credite ipotecare de circa 5 miliarde euro şi că, dacă se va ajunge la un miliard de euro noi împrumuturi, ar reprezenta 20% din suma totală.
Lazea a mai spus că, în ceea ce priveşte evoluţia economiei, anul 2010, din punct de vedere "pur statistic", are toate şansele să arate mai bine decât 2009.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


