Video Legea comerţului cu produse alimentare nu poate fi aplicată integral, afirmă retailerii

Legea comerţului cu produse alimentare nu poate fi aplicată integral deoarece unele prevederi au fost tratate superficial, au declarat, marţi, reprezentanţii retailerilor, la Romania Retail Forum 2009, eveniment organizat de MEDIAFAX în parteneriat cu Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România.

Urmărește
130 afișări

"Această lege îţi propune să reglementeze într-o foaie A4 lucruri extrem de complexe şi de delicate. Cei care au făcut această lege nu s-au consultat nici cu noi, nici cu furnizorii noştri", a declarat Alexandru Vlad, director executiv Selgros România.

El a adăugat că retailerii ar trebui să facă un efort comun pentru a amenda legea.

Valentin Mircea, consilier de concurenţă în cadrul Consiliului Concurenţei, a spus că nu există lege care să poată reduce preţurile, însă pot exista acte normative care să le crească.

"Din punct de vedere al Consiliului Concurenţei această lege nici măcar nu ar trebui să existe", a adăugat Mircea.

La rândul ei, Delia Nica, head of representative office Metro Group România, a adăugat că costurile de transpunere a legii comerţului în sistemele contabile ale retailerilor sunt uriaşe, iar aceste cheltuieli se vor regăsi "undeva".

Secretarul general al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România, Adrian Manolache, consideră că legea comerţului încearcă să îi protejeze doar pe producători, fără a avea efect asupra consumatorilor.

"Prin această lege pot beneficia de avantaje concurenţiale nemeritate procesatorii şi producătorii de materii prime", a afirmat Manolache.

Mai mult decât atăt, reprezentatntul Selgros crede că legea nu îi avantajează nici măcar pe producători.

"Legea are pasaje inaplicabile. Ea nu duce la o îmbunătăţire, nici a situaţiei noastre şi nici măcar a producătorilor", a afirmat Vlad.

Potrivit reprezentanţilor reţelelor comerciale, efectul legii va fi simţit doar în relaţiile acestora cu furnizorii, dar va fi foarte geu sau imposibil de aplicat în cazul stabilirii termenelor de plată şi a definirii costului de achiziţie la comercianţi.

Legea comercializării produselor alimentare, adoptată în această toamnă, reglementează relaţiile dintre furnizori şi comercianţi.

Un forum aflat la a patra ediţie, Romania Retail Forum face parte din seria de evenimente de business Mediafax Talks, pe care cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România le organizează începând din 2006.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici