- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Leul a pierdut avansul din debut, iar referinţa BNR a urcat nesemnificativ, la 4,2496 lei/euro
Moneda naţională a pierdut avansul câştigat la începutul şedinţei în faţa euro, iar cotaţiile au revenit aproape de 4,25 lei/euro, astfel că referinţa BNR a urcat foarte uşor, la 4,2496 lei/euro.
Banca centrală a anunţat luni o rată de referinţă de 4,2490 lei/euro.
Leul s-a depreciat mai puternic în faţa dolarului , iar BNR a publicat un curs cu 1,39 bani mai mare, de la 3,1566 lei/dolar la 3,1427 lei/dolar.
În debut, băncile afişau cotaţii de 4,2450 - 4,2470 lei/euro, similare cu cele de la finalul şedinţei de luni.
Cotaţiile au început să scadă treptat, iar la ora 10:10 schimburile se perfectau la 4,2430 - 4,2450 lei/euro. Minimul zilei a fost de 4,2420 - 4,2430 lei/euro, evoluţie susţinută de datele privind avansul uşor al PIB din ultimul trimestru al 2010, cu 0,1%, în termeni reali, faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor INS.
La nivelul întregului an, economia României a scăzut cu 1,2%, mai puţin decât estimările oficiale ale autorităţilor, care anticipau o reducere de 1,9-2%.
Ulterior, paritatea a început să urce uşor, iar în jurul orei 13:00, schimburile se realizau la 4,2490 - 4,2500 lei/euro.
Valutele din regiune se apreciau uşor în faţa euro, în urma anunţurilor potrivit cărora Spania a reuşit să vândă titluri de stat la randamente în scădere, iar încrederea investitorilor germani în economie a crescut uşor în februarie.
Randamentele pentru plasamentele cu termen la o zi au urcat de la 4,58 - 5,08% la 4,86 - 5,36%, iar dobânzile pentru depozitele cu scadenţă la o săptămână au crescut de la 4,81 - 5,31% la 4,99 - 5,49%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO