Leul s-a apreciat destul de puternic în a doua parte a şedinţei de luni şi în primele ore ale şedinţei de marţi, însă ulterior a trecut pe depreciere, astfel că în jurul orei 13:00 cotaţiile au urcat la un maxim de 4,2410 – 4,2440 lei/euro.
Deprecierea leului în raport cu euro este contrară evoluţiei valutelor ţărilor din regiune, care se apreciază în raport cu moneda europeană.
Leul s-a apreciat, însă, în raport cu dolarul american, iar rata de referinţă calculată de BNR se situează la 3,1857 lei/dolar, în scădere cu 3,4 bani faţă de nivelul de luni, de 3,2197 lei/dolar.
Primele transferuri de marţi s-au realizat la 4,2220 – 4,2260 lei/euro, nivel apropiat de cel de la închiderea pieţei locale de luni, de 4,2235 – 4,2250 lei.
În jurul orei 10:20, paritatea a atins un nivel minim de 4,2085 – 4,2125 lei/euro.
Ulterior, însă, cotaţiile au început să crească treptat, pe fondul cumpărărilor de valută din partea corporaţiilor. Unii dealeri consideră că şi declaraţia ministrului de Finanţe, Gheorghe Pogea, privind deficitul bugetar din primele două luni, a avut o influenţă negativă asupra monedei naţionale.
Pogea a declarat, marţi, că bugetul general consolidat a înregistrat în primele două luni un deficit de 0,63% din PIB, în condiţiile unei reduceri a veniturilor cu 6,8% faţă de perioada similară din 2008 şi a unei majorări la nivelul cheltuielilor de 10,1%.
Cursul de referinţă anunţat, luni, de BNR a coborât cu 0,92 bani, la 4,2392 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele două luni. Banca centrală a anunţat un curs de schimb inferior la 29 ianuarie, când referinţa s-a situat la 4,2314 lei/euro.
Băncile comerciale au afişat, marţi, dobânzi de 9,56 – 10,06% pentru depozitele cu scadenţa la o zi, în uşoară scădere faţă de ratele de luni, de 9,63 – 10,13%, în timp ce pentru plasamentele la o săptămână ratele se situează la 9,96 – 10,6%, apropiate de cele din ziua anterioară, de 9,99 – 10,55%.