În sesiunea de marţi cursul a fost de 4,0735 lei/euro, minimul ultimelor 13 luni, respectiv din 30 martie 2010.
Leul a continuat să se aprecieze în faţa monedei americane, iar banca centrală a anunţat o paritate de 2,7788 lei/dolar, o nouă cotaţie minimă din ultimii trei ani şi patru luni. Un curs inferior celui de miercuri a fost publicat de banca centrală la 18 decembrie 2008, de 2,7040 lei/dolar.
Comparativ cu nivelul de marţi, cursul a coborât cu 0,74 bani, de la 2,7862 lei/dolar.
La deschidere, băncile cotau euro la 4,0700 – 4,0720 lei, sub nivelul de închiderea de marţi, de 4,0730 – 4,0750 lei/euro.
Ulterior, cotaţiile au mai urcat treptat, iar la jumătatea sesiunii schimburile se realizau la 4,0760 – 4,0775 lei/euro.
Potrivit dealerilor, nu există interes la tranzacţionare, volumele fiind foarte reduse, iar valutele din regiune consemnau de asemenea variaţii reduse. Jucătorii aşteaptă în această şedinţă deciziile comitetul de politică monetară al Fed, care a început marţi o reuniune de două zile pentru stabilirea nivelului dobânzii cheie, aflat aproape de zero.
Dobânzile cu scadenţa la o zi au scăzut uşor, de la 5,57 – 6,07% la 5,23 – 5,73%, iar randamentele cu maturitatea la o săptămână se situau la acelaşi nivel, de la 5,58 – 6,08% marţi.