Leul continuă să se aprecieze – 3,5565 lei/euro

Publicat: 17 07. 2008, 18:39
Actualizat: 06 11. 2012, 08:58

"Valutele ţărilor din regiune se apreciază. Este un sentiment pozitiv ca urmare a rezultatelor bune raportate de GP Morgan, Nokia şi Coca-Cola în primul semestru. Pe piaţa locală se vinde euro, ceea ce conduce la aprecierea leului", a spus un dealer.

Primele tranzacţii de joi au fost realizate la o rată de 3,5725 – 3,5750 lei/euro, iar apoi cursul a urcat uşor până la 3,5740 – 3,5760 lei/euro, ca urmare a ordinelor de cumpărare din partea jucătorilor comerciali.

Ulterior, paritatea leu/euro a revenit la 3,5650 unităţi, minimul zilei, iar în jurul orei 10:30 băncile cotau euro la 3,5670 – 3,5690 lei/euro.

Spre jumătatea şedinţei, cursul a revenit spre nivelul de la deschidere, astfel că la ora 13:00, rata de schimb era de 3,5720 lei/euro.

Pe parcursul zilei, paritatea a coborât până la un minim de 3,555 lei/euro, în timp ce maximul, de 3,5740 – 3,5760 lei/euro, a fost atins după deschiderea pieţei.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a coborât la 3,5705 lei/euro, cu 2,47 bani mai jos faţă de rata calculată miercuri, de 3,5952 lei/euro.

Ratele dobânzilor practicate joi de băncile comerciale pentru depozitele atrase pe o zi sunt de 9,42% – 9,92%, iar pentru sumele plasate pe o perioadă de o săptămână se situează la 9,76% – 10,26%.