Leul s-a apreciat - 4,2571 lei/euro

Leul s-a apreciat în linie cu valutele din regiune, în prima parte a şedinţei interbancare de luni, iar Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs oficial de 4,2571 lei/euro, cu 0,71 bani sub cel de vineri, de 4,2642 lei/euro.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Leul s-a apreciat - 4,2571 lei/euro

Leul s-a apreciat - 4,2571 lei/euro (Imagine: Doru Nica/Mediafax Foto)

Pentru dolarul american, banca centrală a afişat un curs oficial de 3,3003 lei/dolar, cu 0,6 bani peste cel de vineri, de 3,2943 lei/dolar.

Primele transferuri de luni au fost realizate la 4,2570 - 4,2600 lei/euro, după ce la închiderea de vineri paritatea se situa la 4,2645 - 4,2675 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au coborât la un minim de 4,2500 - 4,2530 lei/euro, iar apoi au crescut uşor, astfel că la ora 10:00 se situau la 4,2530 - 4,2560 lei/euro, volumele de tranzacţionare fiind relativ reduse.

La jumătatea zilei, euro era cotat la 4,2565 - 4,2590 lei.

Valutele din regiune au mai pierdut şi din creşterile consemante dimineaţă, astfel că la ora 13:00 zlotul se aprecia cu 0,25%, iar forintul cu 0,35%.

Sentimentul pozitiv de pe pieţele valutere din regiune a fost indus de rezultatele peste aşteptări ale testelor de stres realizate la nivelul băncilor europene. Doar şapte din cele 91 de instituţii financiare analizate nu au trecut testele de stres derulate în 20 de state comunitare, acestea având nevoie de capital suplimentar de 3,5 miliarde de euro. Necesarul de capital suplimentar este mai redus decât cel anticipat de pieţe, de 30-100 de miliarde de euro.

BNR a afişat vineri o rată de referinţă de 4,2642 lei/euro, cu 0,22 bani sub cotaţia oficială de joi, de 4,2664 lei/euro. Pentru dolarul american, banca centrală a afişat un curs oficial de 3,2943 lei/dolar, cu 3,32 bani sub cel de joi, de 3,3275 lei/dolar.

Pe piaţa monetară, dobânzile pentru depozitele cu scadenţa la o zi au crescut de la 2,65 - 4,14% la 6,01 -6,51%, întrucât luni este prima zi a noii perioade de rezervă. În acelaşi timp, băncile comerciale au afişat rate de 6,02 - 6,52% pentru plasamentele la o săptămână, similare celor de vineri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici