Leul s-a apreciat semnificativ – 4,16 lei/euro
„Aprecierea leului este de 0,6%, iar deprecierea valutelor din regiune de 0,1 – 0,2%. Avansul monedei naţionale se datorează cumpărărilor de lei realizate de străini, volumele tranzacţionate fiind mari”, a declarat un dealer.
Potrivit dealerilor, aprecierea leului ar putea avea la bază şi vânzările de euro realizate de o bancă străină care intenţionează să-şi majoreze capitalul social.
Primele cotaţii ale sesiunii s-au situat la 4,1830 – 4,1850 lei/euro, nivel similar cu cel de la închiderea de marţi, de 4,1840 – 4,1870 lei/euro. Ulterior, cotaţiile au continuat să scadă, iar în jurul orei 10:35 euro era schimbat pentru 4,1620 – 4,1665 lei.
Până la jumătatea zilei, când cursul se situa la 4,1550 – 4,1570 lei/euro, paritatea atinsese un minim de 4,1520 lei/euro.
În a doua parte a şedinţei cursul a oscilat între 4,1550 – 4,1650 lei/euro, iar la închidere euro era tranzacţionat pentru 4,1600 – 4,1630 lei.
Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 4,57 bani, la 4,1620 lei/euro, şi a atins astfel cel mai redus nivel din mai 2009, pe fondul unor vânzări mari de valută din partea unei bănci străine, potrivit dealerilor. O paritate mai redusă decât cea de miercuri a fost anunţată de BNR la 19 mai, când euro a fost cotat la 4,1548 lei.
Leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul american, rata oficială coborând la 2,8987 lei/dolar, respectiv cu 1,99 bani sub paritatea din ziua anterioară, de 2,9186 lei.
Dobânzile afişate miercuri de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au scăzut de la 8,54 – 9,04% la 7,84 – 8,34%, în urma deciziei băncii centrale de reducere a dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte, la 7,5%.
Randamentele pentru depozitele cu maturitate de o săptămână s-au redus de la 9,19 – 9,69% la 8,23 – 8,73%.