Prima pagină » Economic » Leul s-a apreciat spre finalul şedinţei, iar cursul s-a întors aproape de 4,2050 lei/euro

Leul s-a apreciat spre finalul şedinţei, iar cursul s-a întors aproape de 4,2050 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat în a doua parte a şedinţei interbancare de vineri, iar cotaţiile s-au întors spre 4,2050 lei/euro, aproape de nivelul de la închiderea de joi, evoluţie corelată cu cea a valutelor din regiune.
04 mart. 2011, 16:46, Economic

Tranzacţiile se încheiau la 4,2050 – 4,2065 lei/euro, în jurul orei 16:00, nivel similar cu cel de la finalul sesiunii precedente.

Băncile schimbau euro cu 4,2100 – 4,2120 lei în debut, iar în prima parte a sesiunii, cotaţiile au crescut până la un maxim de 4,2160 lei/euro.

Ulterior însă cotaţii au început să coboare, iar la ora transmiterii ştirii se situau la minimul zilei, la 4,2050 lei/euro.

Monedele ţărilor vecine au consemnat evoluţii similare, afişând şi ele aprecieri modeste, după ce dimineaţă se depreciau cu circa 0,3%. Potrivit dealerilor, volumele si oscilaţiile au fost reduse şi pe pieţele din regiune.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă cu 1,11 bani mai mare, de 4,2127 lei/euro. În sesiunea de joi, referinţa BNR a fost de 4,2016 lei/euro, minimul de la începutul lunii iunie 2010.

În schimb, leul continuă să se întârească în raport cu dolarul, iar BNR a afişat cel mai redus nivel din ultimele aproape 12 luni, de 3,0163 lei/dolar. Comparativ cu nivelul de joi, de 3,0297 lei/dolar, paritatea de vineri este cu 1,34 bani mai mică.

Un curs inferior celui de vineri a fost publicat de banca centrală la 23 martie, de 3,0144 lei/dolar.

Randamentele practicate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au coborât de la 5,6 – 6,1% la 5,11 – 5,61%.