În jurul orei 16:30 schimburile se perfectau la 4,2275 – 4,2285 lei/euro, cu peste 0,5 bani mai jos faţă de sfârşitul sesiunii precedente, când tranzacţiile se încheiau la 4,2325 – 4,2360 lei/euro.
Băncile cotau euro la 4,2350 – 4,2370 lei în debut, iar în prima parte a zilei au atins un maxim de 4,2390 lei/euro.
Spre jumătatea şedinţei ordinele de vânzare de euro au adus cotaţiile pe scădere, pentru scurt timp, până în jurul nivelului de 4,2320 lei/euro. După o uşoară creştere, spre finalul zilei cotaţiile s-au întors pe scădere şi au ajuns sub 4,23 lei/euro.
Potrivit dealerilor, volumele transferate au fost mari pe tot parcursul zilei, iar dealerii nu au exclus o intervenţie indirectă a băncii centrale, înainte de stabilirea cursului de referinţă, în jurul orei 13:00.
„Un flow important pe vânzarea de euro a dus cotaţiile sub 4,23 lei/euro şi nu este exclus să fie legat de tranzacţiile speciale de miercuri cu acţiunile BRD, de 107 milioane de euro”, a declarat dealerul unei bănci.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a vândut miercuri participaţia de 5% pe care o deţinea la BRD, prin tranzacţii speciale de 454,7 milioane lei (107,3 milioane euro).
Valutele din regiune evoluau mixt la finalul sesiunii locale, cu pierderi de 0,2% pentru zlot şi câştiguri de 0,6% pentru forint.
BNR a publicat joi un curs de referinţă de 4,2331 lei/euro, cu 0,7 bani mai mare, după ce miercuri a atins minimulultilor şase luni, de 4,2261 lei/euro.
Leul s-a apreciat faţă de dolar, iar paritatea oficială a coborât la 3,0710 lei/dolar, cu 0,9 bani sub nivelul de miercuri, de 3,08 lei/dolari.
Randamentele afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au urcat de la 2,27 – 2,72% la 5,56 – 6,06%, întrucât este prima zi a noii perioade de rezervă. Dobânzile cu scadenţa la o săptămână au coborât uşor, de la 5,86 – 6,46% la 5,77 – 6,27%.