Leul s-a apreciat uşor în debut, susţinut de datele privind creşterea PIB în primul trimestru

Moneda naţională s-a apreciat uşor la deschiderea sesiunii interbancare de vineri, susţinută de datele privind ieşirea tehnică din recesiune a economiei, după creşterea PIB cu 0,6% în primul trimestru, potrivit dealerilor.

Urmărește
7 afișări

Băncile cotau euro la 4,1125 - 4,1150 lei în debut, puţin mai jos faţă de nivelul de joi, de 4,1140 - 4,1160 lei/euro.

Potrivit dealerilor, piaţa a reacţionat înainte de publicarea datelor INS, iar cotaţiile au coborât până la 4,1075 - 4,1090 lei/euro.

"După publicarea datelor INS, cotaţiile nu s-au mişcat vizibil. Este un străin care cumpără euro, dar estimez ca leul să se mai aprecieze în această şedinţă, întrucât şi sentimentul regional pare să se îmbunătăţească", a spus un dealer.

Bursele europene au deschis vineri în urcare, datorită îmbunătăţirii sentimentului din piaţă ca urmare a rezultatelor bune ale companiilor, dar şi a creşterii economice peste aşteptări din Germania din primul trimestru.

Volumele de tranzacţionare au fost medii, iar minimul atins a fost de 4,1070 lei/euro.

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6% în primul trimestru, faţă de ultimelele trei luni ale anului trecut, astfel că România a ieşit tehnic din recesiune după doi ani şi jumătate, potrivit primelor estimări anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de trimestrul corespunzător din 2010, PIB a urcat cu 1,6% în serie brută şi cu 0,3% în serie ajustată sezonier.

Pentru ca o economie să iasă tehnic din recesiune este nevoie ca PIB să crească în două trimestre consecutiv. În trimestrul patru din 2010, faţă de precedentele trei luni, PIB a înregistrat o creştere uşoară, de 0,1%.

Toate estimările analiştilor privind evoluţia economiei din primul trimestru arătau că România a ieşit tehnic din recesiune la finele primului trimestru, însă prognozele acestora au variat semnificativ, între 0,1% şi 1,1%.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat joi un curs cu 1,55 bani mai mare, de 4,0997 lei/euro. Totodată, leul s-a depreciat mai accentuat în raport cu dolarul, astfel că BNR a afişat un curs de 2,8978 lei/dolar, cu 6,22 bani peste nivelul precedent.

Dobânzile practicate vineri de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au crescut de la 2,83 - 3,33% la 3,25 - 3,75%, iar dealerii spun că este posibil ca unele bănci să-şi păstreze fondurile pentru a participa luni la licitaţie Ministerului de Finanţe, la care vrea să vândă certificate la şase luni, de 800 milioane lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici